„Sindicaliştii vor organiza, joi, un protest, între orele 10.00 – 12.00, în faţa fiecărei prefecturi din ţară. ”Salutăm, de asemenea, solidaritatea colegilor din penitenciare, a grefierilor şi a funcţionarilor din administraţia publică centrală, care vor veni alături de noi la protestul de mâine.”, a transmis miercuri Sindicatul Europol după ce în cursul dimineții reprezentanții sindicatului au avut o întâlnire cu Lucian Bode, ministrul Administației și Internelor.
Reprezentanții salariaților din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională i-au transmis ministrului că, cităm,: „poliţiştii au rămas fraierii sistemului bugetar, care nu au beneficiat de nicio măsură compensatorie pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, au executat în ultimele 8 luni toate misiunile legate de pandemie fără să pună condiţii, au efectuate sute de ore suplimentare.”, și că în această perioadă și-au pierdut viața 30 dintre cei 12.000 salariați infectați cu Covid-19.