5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSocialPolițiștii ies în stradă și amenință cu blocarea sistemului

Polițiștii ies în stradă și amenință cu blocarea sistemului

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) anunță că va declanșa proteste de stradă în zilele de 6, 7 şi 8 iunie, putând ajunge chiar la blocarea sistemului.

„Având în vedere situaţia existentă în ţară generată de lipsa de responsabilitate a guvernanţilor, care au produs şi întreţinut o nemaiîntâlnită degringoladă legislativă; zvonuri publice legate de aşa-zisa ‘specialitate’ a pensiilor ocupaţionale (militare), salarizare precară în Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională; nerespectarea cadrului legislativ şi a etapelor de aplicare a Legii 153/2017, SNPPC va declanşa într-o primă etapă proteste în stradă, urmând ca, în funcţie de evoluţia situaţiei să adopte noi măsuri de reacţie şi protest în vederea îndeplinirii următoarelor obiective care îşi pun amprenta inclusiv pe deficitul de personal nemaiîntâlnit până în prezent în MAI, când, pentru prima dată, în şcolile de agenţi de poliţie, după etapa verificării cunoştinţelor, au rămas 0,57 candidaţi/loc, pe 30.05.2023 urmând să debuteze examinările medicale care, cu siguranţă, vor reduce şi mai mult numărul de candidaţi rămaşi în cursă”, se spune în comunicatul SNPPC.

Astfel, în urma consultării celor 74 de organizaţii SNPPC din ţară (poliţie, poliţie de frontieră şi poliţie imigrări), sindicatul a luat decizia organizării de mişcări sindicale, având două revendicări principale: aplicarea în integralitate a Legii 153/2017 pentru întreaga familie ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională începând cu 01.07.2023; scoaterea Legii 223/2015 din PNRR.

„Nu suntem de acord cu modificările propuse la Legea 223/2015 în Senat şi nici cu noile amendamente propuse la Camera Deputaţilor”, afirmă sindicaliştii.

Într-o primă etapă SNPPC va organiza şi desfăşura proteste la sediile MAI – Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerului Muncii, în zilele de 6, 7 şi 8 iunie 2023, între orele 11:00 – 14:00, urmând să fie extinse la Guvern, Comisia Europeană, la sediul din Bucureşti, şi la Camera Deputaţilor.

„După aceste prime proteste, în funcţie de evoluţia situaţiei le vom intensifica, putând ajunge chiar la blocarea sistemului. Rugăm toţi poliţiştii, personalul contractual, pensionarii din MAI, dar şi din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională să participe în număr cât mai mare la aceste proteste. Este cazul să ne arătăm nemulţumirile. Atragem atenţia guvernanţilor că, în cazul în care solicitările noastre nu vor fi soluţionate, vom trece la proteste masive, inclusiv la blocarea sistemului. Avem soluţii să blocăm sistemul! Nu ne provocaţi!”, se mai arată în documentul citat. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

1.000 de zile de război pe scară largă între Rusia și Ucraina

Pe clădirile UE au fost proiectate imagini cu steaguri ucrainene, un omagiu adus apărătorilor țării Liderii, oficialii și diplomații occidentali au marcat cele 1.000 de...

1.000 de zile de război pe scară largă între Rusia și Ucraina

Pe clădirile UE au fost proiectate imagini cu steaguri ucrainene, un omagiu adus apărătorilor țării Liderii, oficialii și diplomații occidentali au marcat cele 1.000 de...

Adrian Veștea a demisionat de la Ministerul Dezvoltării, pentru a prelua conducerea Consiliului Județean Brașov

Demisia sa a fost anunțată printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți, 19 noiembrie, că demisionează din funcția guvernamentală,...
Ultima oră
Pe aceeași temă