8.5 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăPoliticăPrima Doamnă a SUA ajunge astăzi în România. Mesajul transmis de Jill...

Prima Doamnă a SUA ajunge astăzi în România. Mesajul transmis de Jill Biden

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii (SUA), Jill Biden, ajunge astăzi într-o vizită în România.

Ea a plecat în cursul nopţii de la Washington pentru o vizită de patru zile în România şi Slovacia, în care va sublinia angajamentul Statelor Unite pentru refugiaţii ucraineni.

„În drum spre România şi Slovacia pentru a petrece Ziua Mamei cu mame şi copii ucraineni care au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războiului lui Putin. De asemenea, voi vizita trupele americane şi voi exprima recunoştinţă pentru eforturile de ajutorare a ţărilor vecine şi a lucrătorilor umanitari”, a scris Jill Biden, pe Twitter.

Agenda Primei Doamne a SUA în România

Astăzi, Jill Biden va vizita Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde se va întâlni cu militarii americani şi ai NATO.

În cursul serii, Prima Doamnă a SUA va pleca spre Bucureşti.

Mâine, Jill Biden are programată o întâlnire cu soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, prilej cu care va exprima recunoştinţa pentru generozitatea şi sprijinul poporului român în ajutorarea refugiaţilor ucraineni.

În aceeaşi zi, soţia preşedintelui american va vizita o şcoală publică din Bucureşti, care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi.

Ulterior, Jill Biden va părăsi România cu destinaţia Bratislava.

Prima Doamnă a Statelor Unite este însoţită în această călătorie de secretarul de stat adjunct pentru Afaceri europene şi eurasiatice Karen Donfried. Din delegaţia care o va însoţi pe Jill Biden în România vor face parte, de asemenea, fostul ambasador american la Bucureşti (2009 – 2012) Mark Gitenstein, în prezent ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, şi soţia acestuia, Elizabeth Gitenstein. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ordinul Novak rămâne în vigoare! ICCJ confirmă legitimitatea deciziei privind ponderea sportivilor români

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis, miercuri, că „Ordinul Novak” este legal și trebuie aplicat de toate federațiile sportive afiliate Agenției...

Bacalaureatul 2025 începe oficial, luni, 27 ianuarie, cu proba orală la limba română

Probele scrise au loc între 10 și 16 iunie, cu o zi liberă între matematică/istorie și proba la alegere Prima sesiune a examenului național de...

Solidaritate pe șine și dincolo de ele, la un protest masiv în Piața Victoriei

Sindicatele consideră că actualele politici guvernamentale periclitează viitorul mai multor sectoare strategice Vineri, între orele 13:00 și 16:00, Piața Victoriei din București va deveni epicentrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă