5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăPoliticăMoțiunea contra ministrului Energiei a fost respinsă

Moțiunea contra ministrului Energiei a fost respinsă

Moțiunea contra ministrului Energiei, Virgil Popescu, a fost respinsă la vot, în Parlament. Moțiunea a întrunit 190 de voturi împotrivă, 98 de voturi pentru și două abțineri. Votul s-a desfășurat miercuri, 9 februarie 2022.

Este vorba de moțiunea simplă care fusese formulată de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu (PNL). Conform procedurii, cu două zile înainte, luni, textul moțiunii fusese citit în Parlament.

Cu acel prilej, ministrul Virgil Popescu a luat cuvântul pentru a răspunde criticilor primite. În timp ce ministrul Popescu, aflat la tribună, își citea punctul de vedere, la tribună a venit și deputatul AUR George Simion – deși nu avea dreptul la cuvânt în acel moment. Deputatul l-a luat pe ministru de braț și de umăr și i-a spus „Ești un hoț”. La rândul lui, Virgil Popescu i-a spus lui George Simion: „Ești un prost”.

Moțiunea contra ministrului Energiei fusese introdusă de USR

Ministrul Popescu a renunțat să-și finalizeze exprimarea punctului său de vedere. Ședința de luni din Camera Deputaților a fost suspendată. Ministrul Popescu a anunțat că trimite în scris punctul său de vedere asupra textului moțiunii.

Imediat după ce s-au suspendat lucrările de luni, USR își exprima îngrijorarea că acest scandal l-ar putea scăpa de moțiune pe ministrul Virgil Popescu.

În urma scandalului dintre Popescu și Simion, parlamentarii au aprobat modificarea regulamentului Camerei Deputaților. Conform acestor modificări, parlamentarii care sunt violenți sau indisciplinați vor fi sancționați. Imediat după votul de modificare a regulamentului, USR și AUR au anunțat că vor contesta modificările la CCR.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Adrian Veștea a demisionat de la Ministerul Dezvoltării, pentru a prelua conducerea Consiliului Județean Brașov

Demisia sa a fost anunțată printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți, 19 noiembrie, că demisionează din funcția guvernamentală,...

Adrian Veștea a demisionat de la Ministerul Dezvoltării, pentru a prelua conducerea Consiliului Județean Brașov

Demisia sa a fost anunțată printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți, 19 noiembrie, că demisionează din funcția guvernamentală,...
Ultima oră
Pe aceeași temă