3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăOp & EdEste “Don’t Look up!” un film prost?

Este “Don’t Look up!” un film prost?

Propaganda neomarxistă continuă pe Netflix. Progresiștii i-au dat unui fost textier de scatch-uri “goofy hit”, Adam McKay, 75 de milioane de dolari, pentru a realiza comedia macabră: “Don’t Look up” (Nu privi în sus!)

Înainte de Crăciun, Netflix, cea mai scumpă televiziune prin cablu din România, își făcea o contrareclamă: “Este sau nu “Don’t Look up!” un film prost?” Răspunsul lor de gâgă a fost “DA.”

Marii finanțatori din umbră ai noii ideologii de pervertire a minților umane au demonstrat că pentru a-și vindeca frustrările sunt în stare să cheltuie oricât. Filmul, de peste două ore și jumătate, se bucură de o distribuție de excepție: Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Meryl Streep, actori care costă imens.

Propaganda-neomarxistă
afișul filmului „Don’t look up!”

De fapt, tragi-comedia este doar o alegorie a schimbărilor climatice. Faptul că activiștii de mediu nu-și găsesc spații largi de expresie a ideilor lor în mass media americană și că trumpismul le-a stat în gât apare ca o motivație pentru producătorii blockbusterului. Intriga filmului se țese în jurul unui ziar, The New York Herald (pastișarea celebrului The New York Times) și a emisiunii Morning Joe de la MSNBC, care ridiculizează avertismentul a doi cunoscători ai astronomiei.

Un atac cu mantă la administrația Trump și la media care nu se predă

Scenariul este extrem de simpluț. Prima jumătate de oră, te gândești să schimbi canalul. Apoi intriga mai capătă conținut.

Un  savant în astronomie și o doctorandă de-a sa încearcă să sensibilizeze Casa Albă de o iminentă catastrofă: căderea unei comete pe pământ, undeva în Oceanul Pacific, aproape de Chile, în mai puțin de șase luni. Cei doi nu găsesc înțelegere la Casa Albă, acolo unde șefa Administrației Prezidențiale Orlean, o personalitate prea plină de ea, era ocupată cu viitoarele alegeri parlamentare și de criza din Curtea Constituțională. Dacă mai adăugăm că și șeful de cabinet era o rudă de-a președintelui, comparația cu Administrația Trump este evidentă. Fostul președinte s-a confruntat cu o situație fără precedent în timpul nominalizării judecătorului pentru înaltul post de magistrat, acesta fiind acuzat că-n tinerețe a abuzat sexual mai multe fete. Pentru că ridicolul realității bate filmul, acest judecător a recunoscut că la acea vreme era virgin.

Cum îs duși cu capu’ americanii?

Astronomii nu sunt crezuți. Mai mult, ei sunt ridiculizați pe rețelele sociale. În cele din urmă, șefa administrației, jucată magistral de Meryl Streep, solicită investitorului Peter Isherwell (un miliardar în tehnologie de tipul lui Elon Musk) să rezolve situația. Acesta, însă, își urmărește interesele. Susține o campanie “Nu priviți în sus!” pentru exploatarea metalelor rare de pe cometă. Americanii ajung să susțină în proporție de 37% programul fantastic de minerit “extraterestru.” În final, miliardarul trimite un astronaut (pentru că America are nevoie de eroi), echipat cu focoase de distrugere a cometei și 24 de drone specializate pe fisiune. Acțiunea eșuează. Deznodământul e ușor de dibuit. Foștii susținători ai proiectului miliardarului se întorc împotriva sa. Dar prea târziu. Cometa se apropia de pământ.

citește și: Căpitanul Soare, Terasa Anda și Iosefina Pascal

Comentariu: graba eclozării „oului resetat”

Filmul de propagandă vrea să hiperbolizeze tema încălzirii globale. E de o tendențiozitate urlătoare. Mosfilm ar putea fi învidioasă pentru reușită în materie de publicitate umorală.

Urmărind bugetul enorm pentru Netflix, ne dăm seama că sponsorii acțiunii de așa zisă salvare a planetei au bani fără număr. Marea Resetare – adică trecerea la noua revoluție industrială a tehnologiei informației și a biotehnologiei – nu se poate realiza fără acceptul majorității populației globului. Efortul lor financiar uriaș, temele apocapliptice lansate, agresivitatea activiștilor de mediu, lipsa de vectori de comunicare credibili (adică dezangajați) trădează o grabă nejustificată. Acum trebuie să intrăm în Minunata Lume Nouă a celor care admit fără discernământ?

Tema parazitară: unde evadăm în spațiu?

Elitele SUA se pregătesc de călătoria criogenică. Îi invită și pe cei doi descoperitori ai cometei, dar aceștia refuză. Finalul însă e de zile mari. La o cină liniștită cu familia și prietenii oamenilor de știință, cu câteva momente înainte ca planeta să se confrunte cu iminenta distrugere, savantul astronom, jucat magistral de DiCaprio, exprimă chintesența umanității: „Am avut într-adevăr totul, nu-i așa, când te gândești la asta.”

Tulburările de axiometrie gravitațională duc la efuziuni cosmice sau delir existențial. Dacă acestea ar fi doar pe micul ecran, am zice e artă. Dar aflând că oligarhii se gândesc la o asemenea efuziune, te gândești că bunica avea dreptate: unde e minte e și prostie.

citește și: Căpitanul Soare, Terasa Anda și Iosefina Pascal

Propaganda neomarxistă continuă pe Netflix

În timp ce omenirea privea neputincioasă la căderea cometei, savantul și descoperitoarea acesteia serveau impasibili ultima cină. Filmul pare că se termină. Dar revine un anunț; peste 223.000 de ani. Președintele SUA, omul de afaceri și câțiva reprezentanți ai politicii americane, ies din aparatele în care au fost congelați și coboară într-un ținut asemănător Raiului, goi ca Adam și Eva. O serie de brontozauri îi atacă. Îi mănâncă pe rând.

Cel puțin una din pildele finale e că și bogații mor.

Probabil ca, fără să-și propună, producătorii filmului de lung metraj aduc un elogiu dumnezeirii, transmițând mesajul că toți sunt muritori.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Venituri record pentru dezvoltarea de aplicații în 2024, în ciuda scăderii descărcărilor

Dezvoltatorii de aplicații au înregistrat venituri record în 2024, deși utilizatorii au instalat mai puține aplicații decât în ​​anul precedent App Store și Google Play...
Ultima oră
Pe aceeași temă