0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCiucă: Am stabilit să majorăm salariile tuturor bugetarilor cu acel sfert din...

Ciucă: Am stabilit să majorăm salariile tuturor bugetarilor cu acel sfert din diferenţa prevăzută de Legea 153

Coaliţia de guvernare a decis aplicarea unei măriri salariale pentru bugetari cu un sfert din diferenţa prevăzută de Legea 153, a declarat, joi, premierul Nicolae Ciucă.

„Am discutat, a fost o chestiune în care s-au solicitat mai multe intervenţii pe o serie de drepturi salariale. În momentul de faţă Legea 153 tocmai a reuşit prin modificările de-a lungul timpului, de la intrarea în vigoare până acum, să producă o serie de inechităţi şi numai unitară nu mai este. Am stabilit ca măsura pe care o vom lua la nivelul Guvernului, cu aprobarea întregii coaliţii, a fost o discuţie cu toţi liderii coaliţiei, să aplicăm acel sfert din diferenţa pe 153 la toată lumea, fără niciun fel de discriminare”, a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă, la Sinaia.

Prim-ministrul a menţionat că Ministerul Muncii urmează să finalizeze modificarea Legii 153 pentru a elimina inechităţile, iar acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Legea pensiilor. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Alegerile prezidențiale din România, în presa internațională: Șoc după avansul candidatului de extremă dreapta

Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din România au atras atenția presei internaționale, care subliniază ascensiunea surprinzătoare a lui Călin Georgescu, un candidat independent asociat...
Ultima oră
Pe aceeași temă