7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăPoliticăPoliția din Republica Moldova spune că Ilan Șor a transferat 39 de...

Poliția din Republica Moldova spune că Ilan Șor a transferat 39 de milioane de dolari pentru a mitui alegătorii

În septembrie gruparea criminală condusă de Ilan Șor de pe teritoriul Rusiei, a transferat 15 milioane de dolari pentru coruperea alegătorilor din R. Moldova, iar în octombrie – 24 de milioane de dolari, a relevat șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu în cadrul unui briefing la care a anunțat detalii despre desfășurarea anchetei.

Transferurile prin Promsviazibank (PSB) au început la sfârșitul lunii aprilie.

Doar în luna octombrie poliția a reușit să sisteze 97 de grupuri de pe Telegram, unde persoanele erau înregistrate și conectate la sistemul PSB de unde primeau banii pe card și indicații cum să acționeze la alegeri.

În perioada aprilie – 20 octombrie au fost expediate 1,4 milioane de SMS-uri către 138 488 de utilizatori. În spetembrie au fost transferați 15 milioane de dolari, iar în octombrie 24 de milioane de dolari, fiind efectuate peste 1 400 000 de tranzacții de la PSB pe conturile acestori utilizatori.

Șeful IGP a precizat că pe contul unei persoane de contact dintr-o familie puteau însă veni bani pentru mai multe persoane, și pentru al doilea, al treilea membru.

Scopul transferurilor era de a corupe electoratul.

Banii au fost transferați și prin curieri

Viorel Cernăuțeanu a mai relatat că există și cazuri de transferuri a banilor prin curieri. Ieri poliția a descins într-un raion din nordul R. Moldova. O persoană care avea rol secund a cooperat cu ancheta, iar în casa coordonatoarei au fost depistate de către PCCOCS plicuri cu bani care urmau să ajungă la locuitorii din 19 localități. 36 de persoane deja primiseră banii, urmând să primească plicuri încă 300 de persoane. La telefon, potrivit interceptărilor date publicității de oamenii legii, activista se lamenta că îi este frică să stea cu atâția bani în casă și chema un alt activist, să vină să o ajute să împarte mai repede sumele de bani.

PCCOCS și poliția au ridicat de la această persoană peste 175 de mii de lei.

În această schemă ilegală sunt implicați 130 de lideri teritoriali, 1927 de responsabili de secțiile de votare, peste 50 de mii de activiști responsabili de racolarea altor persoane și peste 80 de mii de persoane, simpli cetățeni, care au primit câte 800 – 1500 de lei pentru a face ceea ce li se spune de către șefii grupării criminale în procesul electoral.

Cele mai multe transferuri în luna octombrie prin Prmsviazibank au fost efectuate în perioada 14 – 17 octombrie. Pe moment au loc măsuri procesual penale în fiecare raion din R. Moldova.

„Vom interveni ori de câte ori va fi necesar pentru a nu admite fenomenul corupției electorale în RM. Îndemn cetățenii să conștientizeze riscurile în comiterea acestor ilegalități și să conlucreze cu ancheta”, a mai spus șeful IGP.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...

PSD pregătește schimbarea la conducerea ANS. Thomas Moldovan, în locul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă nu mai poate conduce Agenția Națională pentru Sport, după ce a fost aleasă deputat, iar PSD îl pregătește pe Thomas Moldovan, fost...

Drăgușin, vizat în tactica lui Liverpool! Planul lui Arne Slot pentru victoria categorică împotriva lui Spurs

Liverpool a învins Tottenham cu un categoric 6-3 în etapa a 17-a din Premier League, grație unei tactici meticulos pregătite de antrenorul Arne Slot,...
Ultima oră
Pe aceeași temă