7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăEconomiePNRR: Ordonanța privind fluxurile financiare, aprobată. VIDEO

PNRR: Ordonanța privind fluxurile financiare, aprobată. VIDEO

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat că a fost aprobată ordonanţa privind fluxurile financiare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care urmăreşte modul în care circulă financiar banii între instituţiile statului român.

„Este o ordonanţă foarte importanţă, pentru că este ordonanţa privind fluxurile financiare în cadrul PNRR. Un text foarte tehnic care se referă la instituţiile statului român implicate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi modul în care circulă financiar banii între aceste instituţii”, a precizat Vîlceanu, într-un briefing de presă susţinut la Palatul Victoria, după şedinţa de Guvern.


Ministrul a mai precizat că această ordonanţă este şi un jalon, în cadrul celor 21 de jaloane pe care România le are de îndeplinit până la finalul anului, fiind practic al 6-lea jalon „pe care acum îl avem deja îndeplinit”.

„Este o ordonanţă care specifică foarte clar modul în care banii vor circula. Este diferit circuitul faţă de fondurile europene clasice, aici avem de a face cu un circuit prin buget, cu prevederi bugetare care sunt cuprinse şi în legile bugetare şi ulterior raportări din 3 în 3 luni a nevoilor şi a sumelor cheltuite. Coordonatorul de reformă raportează la MIPE şi la Ministerul de Finanţe, din 3 în 3 luni, şi sumele de care are nevoie, dar şi sumele pe care le-a cheltuit. MIPE este cel care monitorizează, verifică, controlează tot acest circuit şi comunică Comisiei mai departe toate aceste date”, a spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Potrivit lui Vîlceanu, ca un element de noutate, anumite investiţii vor fi efectuate prin agenţiile de dezvoltare regională. „Aici mă refer la câteva investiţii din cadrul componentelor social, sănătate şi educaţie”, a adăugat Vîlceanu.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă

Premierul a lansat un mesaj de încredere către mediul privat românesc și investitorii străini În cadrul primei ședințe a Cabinetului, premierul a subliniat importanța stabilității...

FIFA modifică regulile transferurilor după cazul Lassana Diarra. Noi reglementări provizorii anunțate

FIFA a adoptat un set de reguli temporare pentru transferurile jucătorilor, în urma unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene legate de...

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de iarnă: ce trebuie să știți pentru 24 decembrie – 7 ianuarie

În perioada sărbătorilor de iarnă, majoritatea băncilor își adaptează programul de lucru, iar multe dintre sucursale vor fi închise în zilele de 25 decembrie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă