5 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăPoliticăPNL și ALDE au semnat protocolul de fuziune. Ce prevede acest acord

PNL și ALDE au semnat protocolul de fuziune. Ce prevede acest acord

PNL și ALDE au încheiat protocolul de fuziune, documentul fiind semnat de liderii celor două fomațiuni politice Florin Cîțu și Daniel Olteanu.

Florin Cîțu, președintele PNL, și Daniel Olteanu, președintele ALDE, au semnat protocolul de fuziune dintre cele două partide.

„PNL și-a asumat de la bun început rolul de partid integrator al Dreptei. Acesta este şi motivul pentru care am demarat dialogul politic cu ALDE. Viziunile celor două partide s-au armonizat pe parcursul discuțiilor, am stabilit obiectivele comune și am definitivat un parcurs procedural. Fuziunea dintre PNL și ALDE are în vedere stabilizarea post-criză și dezvoltarea României, prin punerea în aplicare a măsurilor liberale pe care le așteaptă românii, în primul rând în domeniul economic. Perioada extrem de dificilă pe care o traversează societatea românească după criza coronavirus și în condițiile războiului din Ucraina, obligă la colaborare toate forțele politice responsabile din România”, a declarat președintele PNL, Florin Cîțu, la semnarea protocolului de fuziune, conform epicnews.ro.

După semnarea protocolului, către PNL, din partea ALDE, după fuziune, vor veni peste o mie de aleși locali

ALDE anunță că are peste o mie de aleși locali care se vor alătura echipelor PNL.

„Ne-am întors în PNL, iar asta înseamnă nu doar o armonizare a structurilor din teritoriu, acolo unde cei peste 1.000 aleși locali pe care îi avem vor lucra pentru comunitățile lor, umăr la umăr cu colegii din PNL, ci mai ales o soluție pe termen lung pentru România. Ținem foarte mult să punem în aplicare acele măsuri și teme care configurează o viziune liberală, corectă și coezivă, de dezvoltare a țării, fără a lăsa în urmă nicio comunitate, oricât de îndepărtată ar fi de Capitală sau de marile orașe”, a spus președintele ALDE, Daniel Olteanu.

Înțelegerea prevede că în structurile de conducere ale PNL vor fi cooptați, la nivel central și local, reprezentanți ai ALDE. Noile conduceri vor fi validate în Comisia pentru Fuziune, care administrează întregul proces.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

ONU: Siria are nevoie de un „flux masiv de ajutoare”

Şeful Biroului pentru Afaceri Umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), Tom Fletcher, a afirmat luni că Siria are nevoie de un "flux masiv de ajutoare",...

Un subofițer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare înainte de a-și termina tura

Un subofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) s-a sinucis, luni, cu arma din dotare, înainte de a ieşi din tură. El avea...

ONU: Siria are nevoie de un „flux masiv de ajutoare”

Şeful Biroului pentru Afaceri Umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), Tom Fletcher, a afirmat luni că Siria are nevoie de un "flux masiv de ajutoare",...
Ultima oră
Pe aceeași temă