0.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăPNL cere explicații ministrului de finanțe pentru cazul OMV

PNL cere explicații ministrului de finanțe pentru cazul OMV

Cazul OMV ascute din nou cuțitele în Coaliție. După ce Guvernul a emis o Ordonanță deficitară privind taxa de solidaritate, acum PNL îl somează pe ministrul de finanțe, Adrian Câciu, să vină cu explicații.

„Ministerul de Finanţe condus de PSD este instituţia responsabilă şi care trebuie să prezinte soluţii în acest caz. Ministerul condus de către domnul Adrian Câciu este cel care a elaborat ordonanţa, aşa cum este şi firesc din moment ce vorbim despre o taxă aplicată companiilor. Reiterăm un fapt simplu şi evident pentru toată lumea: Ministerul Energiei are alte atribuţii şi nu se ocupă cu introducerea de taxe şi impozite”, potrivit unui comunicat de presă.

Cronologia, afirmă liberalii, este una cât se poate de clară: Comisia Europeană, prin intermediul DG TAXUD, a organizat în cursul lunii decembrie două serii de consultări cu statele membre pe această temă, la care Ministerul de Finanţe condus de PSD a fost invitat. La primul, ministerul român de Finanţe nu a fost reprezentat, iar la al doilea a fost prezent, dar fără să adreseze întrebări lămuritoare despre cazul specific al României. Statele membre au avut obligaţia de a raporta Comisiei Europene, în cadrul procesului de implementare, măsurile adoptate privind contribuţia de solidaritate. Ministerul de Finanţe a transmis acest raport Comisiei Europene, prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE, la data de 30 decembrie 2022, adică după adoptarea OUG 186/2022.

„Pe durata negocierilor, Ministerul de Finanţe nu a înaintat propuneri de modificare a textului pe domeniul său de competenţă, cu toate că a fost informat în permanenţă prin comunicările Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană către autorităţile naţionale. În plus, Ministerul de Finanţe condus de PSD trebuie să explice raţiunile care stau la baza celor patru coduri CAEN pe care le-a introdus în ordonanţă – şi care restrâng aplicabilitatea acesteia – şi de nu a ales varianta statelor care nu au aplicat coduri CAEN”, se mai arată în comunicat.

PNL mai transmite că este deschis la dezbateri în cadrul Coaliţiei pentru identificarea de soluţii care să corecteze situaţia generată de aceste coduri restrictive la nivelul ordonanţei.

„PNL nu este interesat să genereze un conflict la nivelul Coaliţiei, însă nu poate să ignore o situaţie care ar putea prejudicia statul român. Pasarea vinei nu ajută România, nu aduce bugetului sumele pe care le datorează cea mai mare companie energetică. De aceea, PNL consideră că dezbaterea, atât publică, cât şi la nivelul Coaliţiei trebuie axată pe soluţiile pe care statul român le mai are la dispoziţie şi desigur pentru identificarea şi remedierea erorilor. Trebuie să vedem de ce Ministerul de Finanţe a avut această atitudine care poate duce la eliminarea taxării companiei OMV Petrom şi ce se poate face pentru a corecta situaţia. Clarificarea este esenţială, pentru că nu e corect ca unele companii din energie să plătească taxa, iar altele nu, dar şi pentru că profiturile companiilor din energie au fost obţinute în urma unor creşteri exagerate de preţuri, care au căzut pe umerii românilor”, se menţioneaă în finalul comunicatului.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă