8.8 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSocialPeste 1,1 milioane de pensionari au beneficiat de indemnizație socială în luna...

Peste 1,1 milioane de pensionari au beneficiat de indemnizație socială în luna ianuarie

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în ianuarie 2024, de 1.141.775 persoane, cu 104 mai puţine comparativ cu luna precedentă.

Potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), 1.040.187 erau pensionari din sistemul public, iar 101.588 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 492 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Maramureş (de 569 lei), Bistriţa-Năsăud (566 lei), Cluj (547 lei), Vrancea (545 lei) şi Hunedoara (544 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.714 – şi în judeţele Suceava (42.616 pensionari), Dolj (37.776), Iaşi (37.533) şi Prahova (35.641).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 343 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (488 lei) şi Gorj (444 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (421 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (7.043 persoane), urmat de Botoşani (6.662), Dolj (6.547) şi Olt (5.901).

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Administratori și angajați ai barurilor din Centrul Vechi al Capitalei, acuzati de jefuirea turiștilor după ce îi îmbătau

Un grup format din administratori de baruri, barmani, ospătari și angajate hostess din Centrul Vechi al Capitalei a fost trimis în judecată sub acuzația...

Investigație: Rusia ar fi plătit talibanilor 200.000 de dolari pentru fiecare militar american ucis

O investigație publicată de The Insider în colaborare cu Der Spiegel dezvăluie că serviciile de informații ruse (GRU) ar fi plătit talibanilor câte 200.000...

Dorian Babunski a semnat cu Sepsi

Sepsi OSK a anunțat transferul atacantului Dorian Babunski, un jucător în vârstă de 28 de ani, care aduce cu el o experiență internațională considerabilă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă