7.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiPercheziţii la suspecţi de înşelăciune, ameninţare, deţinere ilegală de arme

Percheziţii la suspecţi de înşelăciune, ameninţare, deţinere ilegală de arme

Poliţiştii prahoveni efectuează, miercuri dimineaţă, şapte percheziţii în trei dosare care vizează fapte de înşelăciune, tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare, deţinere ilegală de arme, precum şi tăiere şi furt de arbori.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, descinderile au loc în Bucureşti, Bârlad, Ploieşti şi într-o comună din judeţul Prahova, şapte persoane urmând a fi duse la audieri.

Prejudiciul cauzat este de peste 31.500 de lei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, iar activităţile beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova şi jandarmilor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploieşti.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....

Vladimir Putin pune condiții pentru intrarea Ucrainei în NATO: Retragerea soldaților americani din România și din alte țări din estul Europei

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar cu anumite condiții, printre care s-ar număra și plecarea...

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...
Ultima oră
Pe aceeași temă