6.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiPercheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Dâmboviţa

Percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Dâmboviţa

Acestea sunt bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, 39 de persoane fiind aduse la sediul poliţiei pentru audieri.

”La data de 19 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Ilfov au efectuat 4 percheziţii domiciliare în municipiului Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi au vizat locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals”, se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, persoanele în cauză, doi bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 35 şi 60 de ani, sunt bănuite că în perioada 2013 – 2017 ar fi falsificat şi vândut mai multe documente, în baza cărora peste 35 de cadre didactice, din cadrul mai multor instituţii de învăţământ din judeţul Ilfov, ar fi beneficiat de gradaţii de merit.

Totodată, aceste documente ar fi facilitat cumpărătorilor accederea în carieră, precum şi obţinerea de beneficii salariale.

Documentele în cauză constau în certificate de participare la simpozioane naţionale şi internaţionale, precum şi diplome care atestă cunoştinţe dobândite de participanţi la diverse cursuri de specialitate, precizează sursa citată.

Prejudiciul total cauzat este de peste 1.090.000 de lei.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciilor.

Cele mai citite

Zona Euro, tot mai în urmă față de SUA în cursa economică

Economia zonei Euro continuă să piardă teren în fața Statelor Unite, potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat vineri. Prognoza de creștere pentru Zona Euro...

Economia Rusiei se confruntă cu provocări majore din cauza războiului și sancțiunilor, spun analiștii

Analiștii Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) avertizează că economia Rusiei se află pe cale să întâmpine dificultăți semnificative din cauza impactului războiului din Ucraina...

Zona Euro, tot mai în urmă față de SUA în cursa economică

Economia zonei Euro continuă să piardă teren în fața Statelor Unite, potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat vineri. Prognoza de creștere pentru Zona Euro...
Ultima oră
Pe aceeași temă