Parlamentul turc a ratificat marţi seara aderarea Suediei la NATO, marcând încheierea a 20 de luni de negocieri între Ankara şi Stockholm. În acest moment, singura țară care nu a ratificat aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică este Ungaria.
Candidatura suedeză, care necesită acum unda verde din partea Ungariei, a fost aprobată cu o majoritate covârşitoare.
Dintre cei 346 de membri ai parlamentului turc care au votat, 287 au fost pentru aderarea Suediei, în timp ce 55 au votat pentru respingerea acesteia, iar patru s-au abținut de la vot.
Demersul Turciei vine după 20 de luni de negocieri cu Stockholm şi Washington.
Suedia a solicitat aderarea la NATO în mai 2022, odată cu Finlanda, după ce invazia Rusiei în Ucraina a determinat cele două ţări nordice să renunţe la neutralitatea lor tradiţională.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!