7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiPapa Francisc îşi exprimă susţinerea faţă de migranţi în Bulgaria

Papa Francisc îşi exprimă susţinerea faţă de migranţi în Bulgaria

Coaliţia de centru dreapta aflată la guvernare în Bulgaria, care include trei partide naţionaliste anti-imigraţie, doreşte ca Uniunea Europeană să îşi închidă graniţele externe pentru migranţi şi să înfiinţeze centre pentru refugiaţi în afara blocului european.

Guvernul bulgar a construit un gard la graniţa cu Turcia şi a intensificat controalele la graniţa cu Turcia pentru a preveni un nou flux de migranţi ca cel din 2015.

Papa Francisc şi-a început a doua zi a călătoriei în Bulgaria la un centru pentru refugiaţi din Sofia, întâlnindu-se cu aproximativ 50 de persoane şi copiii lor, care sunt ajutaţi de o organizaţie catolică de caritate.

„Astăzi, lumea migranţilor şi a refugiaţilor este ca o cruce, crucea umanităţii, o cruce pe care mulţi oameni o duc”, a afirmat el după ce a ascultat poveştile migranţilor.

Centrul, care are sediul într-o fostă şcoală, ajută în mare parte migranţii din Siria, Afganistan şi Irak.

Un organizator de la centru a transmis Papei că oameni de toate credinţele, între care şi mulţi musulmani, s-au oferit să îi ajute pe migranţi, un semn al dialogului între religii.

Francisc a zburat apoi în Rakovski, în sudul Bulgariei, un oraş predominant catolic într-o ţară ortodoxă, pentru a ţine o slujbă.

La scurt timp după ce a ajuns duminică în Bulgaria, Papa Francisc a făcut apel la guvernul bulgar: „Nu vă închideţi ochii, inimile sau mâinile în faţa celor care vă bat la uşă”.

Bulgaria, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, a adoptat o atitudine anti-imigraţie, în ciuda populaţiei din ce în ce mai vârstă şi a ratei natalităţii scăzute. Peste două milioane de bulgari au părăsit ţara de la căderea comunismului în 1989 pentru a căuta noi oportunităţi în Occident.

Cele mai citite

„Missing You”, serialul de pe Netflix care vine tare din spate

Serialul Netflix „Missing You”, adaptat după romanul celebrului autor de thriller-uri Harlan Coben, promite să captiveze publicul, oferind o combinație de mister, emoție și...

Victor Negrescu trasează ținte ambițioase pentru România în UE în 2025

Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, afirmă că ţintele României la nivelul UE trebuie să fie, pentru acest an, dezvoltarea capacităţii de negociere şi plasarea...

Rusia lansează peste 70 de drone și UAV-uri peste noapte în Ucraina. Apărarea aeriană ucraineană funcționează

Forțele de apărare ale Ucrainei au doborât 47 de drone rusești, în timp ce alte 24 au fost deviate de la țintele lor datorită...
Ultima oră
Pe aceeași temă