Papa Francisc și-a marcat cea de-a 86-a aniversare prin recompensarea a trei persoane implicate în acțiuni caritabile, printre care și un om al străzii care dă altor oameni ai străzii o parte din lucrurile pe care le primește, notează Reuters.
Papa le-a acordat celor trei Premiul Maica Tereza ca recunoaștere a diferitelor forme de caritate. Călugărița, care a murit în 1997, a lucrat cu cei mai săraci oameni din India și a fondat „Misionarele Carității.”
Omul fără adăpost a fost identificat de Vatican doar prin prenumele său, Gian Piero, și numele de stradă, Wué.
Ceilalți doi laureați au fost preotul franciscan Hanna Jallouf, un sirian care lucrează în țara sa, și Silvano Pedrollo, pentru activitatea sa în domeniul construcției de școli și al furnizării de apă potabilă săracilor din țările în curs de dezvoltare.
Francisc le-a înmânat premiul, un mic glob pământesc al lumii într-o ramă în formă de cub cu o imagine a Maicii Tereza ținând în brațe un copil, în cadrul unei ceremonii la Vatican.
În cadrul ceremoniei, Papa a sărutat mâna omului fără adăpost, iar una dintre călugărițele ordinului fondat de Maica Tereza i-a pus o ghirlandă de flori la gât Papei.
La o audiență separată, seminariștii din Roma i-au oferit un tort. Nu au fost planificate alte festivități speciale de aniversare.
Francisc s-a născut Jorge Mario Bergoglio la Buenos Aires, în 1936. În luna martie a anului viitor, el va marca cea de-a zecea aniversare a alegerii sale în fruntea Bisericii Romano-Catolice, care numără 1,3 miliarde de membri.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!