„Care este mesajul universal al Crăciunului? Este acela că Dumnezeu este un Tată bun, iar noi suntem toţi fraţi şi surori”, a declarat marţi suveranul pontif de la balconul central al bazilicii Sf. Petru.
„Acest adevăr constituie baza viziunii creştine despre umanitate. Din acest motiv, dorinţa mea pentru un Crăciun fericit este o dorinţă de fraternitate”, a explicat Papa, referindu-se la „fraternitatea dintre indivizii fiecărei naţiuni”, dar şi la cea „dintre oameni cu idei diferite” sau la cea „dintre persoane cu religii diferite”.
Papa Francisc a făcut totodată apel la pace şi reconciliere între israelieni şi palestinieni, dar şi în locuri precum Siria, Yemen, Africa, Peninsula Coreeană, Ucraina, Venezuela şi Nicaragua.
În acest context, Papa a adus în special în discuţie situaţiile din Siria şi Yemen, solicitând comunităţii internaţionale să acţioneze cu fermitate pentru ca refugiaţii sirieni să se poată întoarce şi trăi în pace în ţara lor. El şi-a exprimat totodată speranţa că armistiţiul obţinut prin medierea comunităţii internaţionale în Yemen ar putea în cele din urmă scăpa de război şi foamete populaţia acestei ţări, unde războiul s-a soldat cu cel puţin 10.000 de morţi din 2015.
Mesajul „Urbi et Orbi” este rostit cu ocazia Crăciunului şi a Paştelui, dar şi după alegerile papale, şi oferă iertarea păcatelor, atât pentru cei prezenţi la ceremonie, cât şi pentru cei care o urmăresc la radio sau la televizor.