Președintele Panama, José Raul Mulino, a condamnat ferm afirmațiile președintelui american Donald Trump privind intenția de a „recupera” Canalul Panama.
Într-o declarație la Forumul Economic Mondial de la Davos, Mulino a subliniat: „Canalul Panama nu a fost un cadou al Statelor Unite”. Șeful de stat a reiterat că această importantă rută navigabilă „aparține și va rămâne sub administrația statului Panama”.
În discursul său de învestire, Donald Trump a afirmat că SUA au fost „prost tratate” în urma transferului Canalului Panama către statul panamez în 1999.
Acesta a susținut că „navele americane plătesc taxe excesive” pentru utilizarea canalului și a acuzat China că ar opera această rută strategică. „Vom recupera Canalul Panama”, a declarat Trump, reluând o poziție exprimată încă din luna decembrie.
Panama sesizează ONU: „Respingem orice amenințare la adresa suveranității noastre”
Guvernul panamez a trimis o scrisoare oficială Organizației Națiunilor Unite, prin care cere respectarea Cartei ONU ce interzice „utilizarea forței împotriva integrității teritoriale” a unui stat. Documentul, semnat de ambasadorul Panama la ONU, Eloy Alfaro, reafirmă poziția președintelui Mulino:
Canalul este și va rămâne al Panama, iar administrarea sa va continua să fie independentă, conform neutralității permanente.
Istoria Canalului Panama: de la construcție la transfer
Construit de Statele Unite și inaugurat în 1914, Canalul Panama a fost administrat de SUA până în 1999, când a fost transferat statului Panama în baza Tratatelor Torrijos-Carter, semnate în 1977.
Canalul, cu o lungime de 82 de kilometri, gestionează aproximativ 3% din comerțul mondial și reprezintă o sursă esențială de venit pentru Panama.
„Declarațiile lui Trump sunt prost informate”
Președintele Mulino a calificat declarațiile lui Trump drept „prost informate” și a insistat asupra respectării dreptului internațional. „Nu poți ocoli pur și simplu dreptul internațional pentru a-ți impune propriile criterii”, a declarat el.
Mulino a adăugat că Panama nu va tolera amenințări și a atras atenția asupra problemelor de securitate, inclusiv migrația la granița cu Columbia.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.