0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăPoliticăOrban declară că este susținut de majoritatea liberalilor

Orban declară că este susținut de majoritatea liberalilor

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, susţine că are cele mai mari şanse să rămână lider al partidului. Acesta spune că este sprijinit de majoritatea membrilor din partid.

Orban a afirmat duminică, la Sibiu, că el este „o certitudine”, în timp ce contracandidatul său, premierul Florin Cîţu, este „poate, cel mult, o speranţă”.

Întrebat dacă i-au crescut şansele să rămână în fruntea PNL ca urmare a crizei guvernamentale, Orban a răspuns: „Încă de la începutul campaniei, eu am avut prima şansă. Eu practic mi-am petrecut toată viaţa matură în PNL, sunt de peste 30 de ani în serviciul public. (…) Sunt convins că membrii PNL mă sprijină în marea lor majoritate şi că aşa vor face şi delegaţii care vor fi prezenţi la congres. Eu sunt o certitudine, în timp ce contracandidatul meu este poate, cel mult, o speranţă”.

Ludovic Orban şi-a prezentat duminică, la Sibiu, în prezenţa a mai puţin de o sută de liberali, moţiunea sa de candidat la preşedinţia PNL. Întâlnirea a avut loc cu uşile închise, aşa cum le-a comunicat Raluca Turcan jurnaliştilor prezenţi la eveniment.

La susţinerea şi dezbaterea moţiunii lui Ludovic Orban au fost prezenţi, în sala de la Biblioteca ASTRA din Sibiu, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Sibiu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, liderul Organizaţiei Municipale a PNL Sibiu, administratorul public al judeţului, Adrian Bibu, vicepreşedintele Senatului, Nicolae Neagu, prefectul judeţului Sibiu, Mircea Dorin Creţu, dar şi alţi liberali.

Raluca Turcan a anunţat, la începutul şedinţei, că la Sibiu urmează să îşi prezinte moţiunea de candidatură la şefia PNL şi premierul Florin Cîţu, scrie Agerpres.

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă