6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiOradea, printre destinațiile preferate de turiștii din întreaga lume

Oradea, printre destinațiile preferate de turiștii din întreaga lume

Considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din România, Oradea este una dintre destinațiile pe care trebuie să le vizitezi în 2022, notează European Best Destinations.

Oradea este un oraș care se bucură din plin de fiecare anotimp și pompează energie vie într-un peisaj arhitectural surprinzător, devenind una dintre cele mai cunoscute destinații din regiune pentru un turism lipsit de stres.

Situat la granița de vest a României, la doar 490 km de Viena, Oradea a „respirat” influența Occidentului în fiecare moment al îndelungatei sale istorii. Patrimoniul arhitectural din Oradea este atât de unic, încât orașul a fost votat cel mai frumos oraș Art Nouveau din Europa.

Oradea este orașul tinerilor, al sănătății și al relaxării. A fost votat „Cel mai frumos oraș din România”. Cu o agendă incredibilă de evenimente care se întind pe tot parcursul anului, Oradea este destinația perfectă pentru turiștii care adoră city break-urile. Dependenții de cultură se pot bucura de o gamă impresionantă de expoziții în muzeele locale și se pot relaxa în timpul unuia dintre spectacolele Filarmonicii sau ale Teatrului Național din Oradea. Nymphaea Aqua Park este locul perfect pentru „reîncărcarea bateriilor”, oferind o suprafață impresionantă de 7 hectare, 10 tobogane de apă și 15 piscine.

Descoperiți anul acesta una dintre cele mai bune destinații de vizitat în România și una dintre destinațiile preferate din Europa.

Ne mândrim cu Oradea

„Oradea, printre destinațiile preferate de turiștii din întreaga lume!

Orașul Oradea a reușit în urma voturilor a peste 500.000 de turiști din întreaga lume să ocupe locul 6 în topul destinațiilor potrivite atât pentru călătoriile de tip city-break, cât și pentru vacanțele prelungite.

Conform clasamentului Europe’s Best Destinations, Oradea este considerat un model pentru multe dintre destinațiile din România, cu un peisaj arhitectural surprinzător și un program cultural divers.

Clasamentul include destinații din țări precum Spania, Franța, Belgia, România reușind să surclaseze țări precum Anglia, Italia, Grecia sau Austria.

Desemnată anul acesta cea mai frumoasă destinație Art Nouveau din Europa, Oradea merită să se afle pe lista de destinații turistice care trebuie vizitate cel puțin o dată în viață!,” notează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului pe pagina de Facebook.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...
Ultima oră
Pe aceeași temă