Opoziţia din Serbia a manifestat marţi seară împotriva rezultatelor alegerilor municipale din capitala Belgrad, câştigate, conform primelor rezultate oficiale, de partidul preşedintelui, pe care coaliţia „Serbia împotriva violenţei” (SPN) îl acuză că le-a măsluit, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.
Sute de persoane s-au adunat în faţa sediului comisiei electorale din capitala Serbiei la apelul opoziţiei, care a invitat să i se alăture toate partidele şi mişcările de opoziţie, cetăţenii, societatea civilă, a declarat Miroslav Aleksic, unul dintre liderii SPN.
„Sunt aici în seara asta pentru că sunt foarte supărat din cauza fraudei electorale, nu numai la Belgrad, ci în toată Serbia”, a declarat Marko Radicevic, 29 de ani, pentru AFP.
Liderul opoziţiei, Marinika Tepic, a dat asigurări că demonstraţiile vor continua şi că vor fi necesare alte mitinguri pentru a face presiune asupra guvernului.”I-am prins comiţând fraude electorale şi nu putem accepta asta”, a adăugat Tepic.
În Serbia au avut loc duminică alegeri legislative şi locale în câteva zeci de oraşe, inclusiv la Belgrad.
La nivel naţional, primele rezultate oficiale dau SNS (dreapta naţionalistă) pe primul loc, cu 46,7% din voturi. SPN a câştigat 23,5% din voturi. În capitală, SNS este câştigător cu 44,5%, urmat de SPN cu 38,18%. Dar aceste rezultate sunt contestate: opoziţia denunţă fraude în capitală, iar câteva mii de manifestanţi s-au adunat luni seară în faţa comisiei electorale pentru a cere anularea votului municipal.
Acuzaţiile de fraudă au fost confirmate de un raport preliminar al misiunii internaţionale de observare (OSCE, Parlamentul European şi Consiliul Europei) care menţionează „cumpărarea de voturi” şi „umplerea excesivă cu buletine de vot a urnelor”.
SPN a mai cerut să fie invitat „în direct” la jurnalul de ştiri de la televiziunea naţională sârbă (RTS), acuzând postul că nu a acoperit demonstraţiile şi acuzaţiile de fraudă.
„Două treimi dintre cetăţenii sârbi nu ştiu absolut nimic despre ceea ce se întâmplă”, a deplâns situaţia Marinika Tepic.
În timpul campaniei electorale, apariţiile preşedintelui Aleksandar Vucic au monopolizat aproximativ 40% din timpul ştirilor de pe canalele naţionale, potrivit unui studiu al Biroului pentru Cercetări Sociale (BIRODI). Un procent care se ridică la peste 70%, dacă sunt adăugate subiecte care privesc guvernul, prim-ministrul sau SNS.
VIDEO. Alegeri anticipate în Serbia. Vucic a ieșit la vot
Sârbii au început să voteze în cadrul unor alegeri anticipate considerate un efort al președintelui Aleksandar Vucic și al Partidului său populist, Partidul Progresist Sârb (SNS), de a-și asigura un nou mandat de patru ani, după ce două tragedii în masă la începutul acestui an le-au afectat popularitatea.
Un total de 18 partide și alianțe își dispută sprijinul electoratului de 6,5 milioane de locuitori pentru 250 de locuri în parlament. Pragul pentru a intra în parlament este de 3% din voturi.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!