5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăInternaționalONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă „independentă” şi „imediată” după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate „sute” de persoane, scrie AFP.

Într-o declaraţie, membrii Consiliului şi-au exprimat „profunda îngrijorare cu privire la informaţiile despre descoperirea de gropi comune, la spitalele Nasser şi al-Shifa din Gaza, unde fuseseră îngropate sute de corpuri, în special femei, copii şi persoane în vârstă”.

Ei au subliniat necesitatea de „a trage la răspundere vinovaţii” şi au cerut ca anchetatorii să aibă „acces nestingherit la toate locaţiile gropilor comune din Gaza, pentru a efectua o anchetă imediată, independentă, riguroasă, completă, transparentă şi imparţială pentru a determina circumstanţele din spatele gropilor”.

Consiliul nu a precizat cine ar putea conduce această anchetă.

Pe de altă parte, a subliniat importanţa ca familiile „să cunoască soarta şi locaţia celor dragi dispăruţi, în conformitate cu dreptul umanitar internaţional”, scrie Agerpres.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă