Cancelarul german Olaf Scholz a cerut sâmbătă o Uniune Europeană extinsă, afirmând la o reuniune a social-democraţilor europeni că atunci îşi va putea exercita mai bine influenţa în afacerile globale, transmite Reuters.
De la preluarea mandatului, Scholz a făcut din extinderea Uniunii Europene pentru a include Balcanii şi alte naţiuni un element major al politicii sale externe.
Acest subiect a devenit mai urgent de la invazia Rusiei în Ucrainaa, care a devenit candidată la aderarea la UE la începutul verii.
O Uniune Europeană cu 27, 30, 36 de state, cu peste 500 de milioane de cetăţeni liberi şi egali, îşi poate aduce şi mai mult contribuţia în lume”, a spus Scholz la congres.
În prezent, Uniunea Europeană are 27 de membri.
“Sunt angajat în extinderea UE. Faptul că UE continuă să crească spre est este un câştig pentru noi toţi”, a spus el.
Cancelarul german, Olaf Scholz: „Nord Stream 2 a fost oprit”
Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat că gazoductul Nord Stream 2 a fost oprit. Oficialul a declarat, marți, 22 februarie, că proiectul gazoductului nu poate continua în contextul actual al crizei din Ucraina. El a spus că procesul de aprobare a fost oprit, transmite Deutsche Welle.
Olaf Scholz a declarat marți că Germania a luat măsuri pentru a opri procesul de certificare a gazoductului Nord Stream 2 din Rusia.
El a declarat reporterilor de la Berlin că guvernul a luat măsura ca răspuns la acțiunile Rusiei în Ucraina.
Trupe militare rusești – soldați și tancuri – au intrat, luni seară, pe peritoriul Ucrainei, în regiunea separatistă Donbas. Kremlinul a declarat că va încerca, astfel, menținerea păcii în zonă. Acțiunea a fost pusă în aplicare după ce Vladimir Putin a recunoscut, oficial, independența zonelor Donețk și Lugansk.
Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat că gazoductul Nord Stream 2 a fost oprit. Este prima sancțiune anunțată oficial la adresa Rusiei. În cursul zilei de marți, 22 februarie, Uniunea Europeană va anunța alte sancțiuni a declarat, de la Paris, șeful diplomației europene, Josep Borrell.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!