Oficialii de la București și-au declarat marți sprijinul cu Polonia, după ce două persoane au murit în explozii despre care presa și unii lideri europeni spun că au fost provocate de rachete rusești rătăcite.
Liderii români au evitat să atribuie Rusiei incidentul, însă Guvernul a vorbit despre rachete căzute în Polonia.
Primul a vorbit despre asta președintele Klaus Iohannis. „România este deplin solidară cu prietenul și aliatul nostru, Polonia, după veștile îngrijorătoare despre exploziile de pe teritoriul său. Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri. Noi suntem NATO”, a transmis pe Twitter șeful statului.
Și premierul Premierul Nicolae Ciucă a transmis că „suntem alături de aliații și prietenii poloni și pregătiți să procedăm în funcție de evoluția situației”, în timp ce Guvernul a anunţat într-un comunicat că ministerele de resort din România sunt în contact cu aliaţii pentru a analiza „situaţia generată de căderea rachetelor pe teritoriul Poloniei”.
Un mesaj a transmis și ministrul Apărării Anghel Tîlvăr, evitând să menționeze rachete: „Ministerul Apărării Naţionale monitorizează, prin mecanismele de cooperare şi consultare la nivel aliat şi în plan bilateral, cu Ministerul Apărării Naţionale din Polonia, incidentul din proximitatea graniţei polono-ucrainene, în urma căruia doi cetăţeni polonezi şi-au pierdut viaţa”.
Tîlvăr mai spune că a transmis omologului polonez, Mariusz Błaszczak, „solidaritatea şi sprijinul Armatei României pentru adoptarea măsurilor necesare, după lămurirea tuturor circumstanţelor producerii incidentului în discuţie”.
„România condamnă în termenii cei mai fermi agresiunea nejustificată şi ilegală a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei şi susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în graniţele sale recunoscute internaţional”, a mai transmis MApN, potrivit spotmedia.ro.
Oficialii de la București și-au reafirmat sprijinul pentru Polonia, inclusiv Marcel Ciolacu care vede o agresiune a unui stat NATO
Despre incident a vorbit și preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care era prezent la o emisiune la România Tv când informația a apărut în presa.
Întrebat ce părere are, șeful PSD a declarat că este o agresiune asupra unui stat membru NATO.
„Este foarte grav, este atacat un stat membru NATO. Aici o să presupun că lucrurile se vor desfăşura cu rapiditate şi vor fi anumite decizii în această noapte. Este o agresiune asupra unui stat membru NATO. Cred că în acest moment se desfăşoară o anchetă. Haideţi să aşteptăm rezultatele”, a declarat Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă în România ar trebui să se întrunească CSAT, în urma acestui incident, Ciolacu a explicat că el nu face parte din CSAT.
„Preşedintele Camerei Deputaţilor nu face parte din CSAT. Presupun că voi primi informaţii suplimentare pe acest subiect, de la domnul prim-ministru”, a adăugat Ciolacu.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!