5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaOccidentul ar putea să trimită în Ucraina trupe de menținere a păcii....

Occidentul ar putea să trimită în Ucraina trupe de menținere a păcii. Rusia amenință că le va distruge și că va intra în război cu NATO

Militarii desemnați drept pacificatori (trupe de menținere a păcii) pe care Occidentul s-ar gândi să-i trimită în Ucraina vor fi considerați de Rusia drept „militari ai inamicului” și, drept urmare, vor fi nimiciți, a avertizat Dmity Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei.

Avertismentul venit de la Medvedev este extrem de serios, în condițiile în care președintele Consiliului, deci șeful direct al lui Medvedev, este chiar liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

Ideea că unele state membre UE ar analiza ideea de a trimite în Ucraina trupe de menținere a păcii a fost evocată, cel mai recent, la data de 31 martie 2023, de premierul Ungariei, Viktor Orbán. Șeful guvernului de la Budapesta este cunoscut drept un apropiat al lui Putin, deși Ungaria este membră a UE și a NATO.

Viktor Orbán nu a dezvăluit ce țări ar dori să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina dar aproape cu certitudine Ungaria nu ar participa la o asemenea inițiativă. „Războiul este un pericol pentru poporul Ungariei. Securitatea noastră este în pericol”, a susținut premierul Orbán.

Rusia amenință cu al treilea Război Mondial

Pe de altă parte, Medvedev a anunțat că aceste trupe ar putea fi trimise de NATO. Dacă atât afirmația lui cât și cea a lui Orbán sunt bazate pe informații certe, s-ar putea deduce că țările care ar trimite militari în Ucraina sunt membre atât în NATO cât și în UE. „Este clar că așa-zișii pacificatori ai NATO se pregătesc pur și simplu să intre în conflict de partea inamicilor noștri, aducând situația la punctul fără întoarcere și pentru a declanșa acel al treilea război mondial despre care pretind că le este atât de frică”, a declarat Medvedev.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, afirmase că Alianța Atlantică nu va trimite trupe în Ucraina. Există zvonuri că militari din țări NATO s-ar afla totuși în Ucraina, dar ele nu s-au confirmat.

Trimiterea de trupe de menținere a păcii se face cu acordul țării care le primește

În ultimii ani, mai multe țări și organizații au trimis pacificatori, în diferite regiuni ale lumii. De exemplu, în prezent NATO are o misiune de menținere a păcii în Kosovo (KFOR). Separat, în Bosnia există o misiune de menținere a păcii trimisă de UE (EUFOR). La aceste două misiuni participă și militari români.

Una dintre condițiile prevăzute de normele internaționale este ca trimiterea de pacificatori să se facă cu acordul țării care le primește. În contradicție cu această regulă, Rusia are militari pe teritoriul Republicii Moldova, în Transnistria. Rusia susține că aceștia sunt pacificatori deși guvernul de la Chișinău cere plecarea lor. Inclusiv NATO cere Rusiei să-și retragă „pacificatorii” din Republica Moldova.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă