O plajă din Los Angeles-SUA, care se află într-o stațiune balneară, a fost confiscată în urmă cu aproximativ 100 de ani de la proprietarii de culoare, iar în momentul de față, aceasta a fost restituită descendenților.
Plajă confiscată în urmă cu 100 de ani, restituită descendenților
Este vorba despre plaja Bruce’s Beach. A fost cumpărată în anul 1912, iar în acest loc ar fi trebuit să fie construită o stațiune balneară pentru persoanele de culoare. În acea perioadă, în sudul Californiei, exista acea diferență rasială.
Plaja respectivă este situată în Manhattan Beach și a fost luată cu forța de consiliul local in anul 1924. De atunci și până în prezent, aceasta nu a fost restituită descendenților, însă marți, oficialii din Los Angeles au votat pentru a returna terenul familiei.
Cele două loturi de teren au fost cumpărate în anul 1912 de către Willa și Charles Bruce, pentru suma de 1.225 de dolari. În momentul de față, terenul pe care este situată plaja valorează circa 20 de milioane de dolari.
„Oriunde am încercat să cumpărăm terenuri pentru o staţiune balneară, am fost refuzaţi, dar eu deţin acest teren şi am de gând să-l păstrez”, spunea Willa în urmă cu un secol.
O plajă confiscată acum 100 de ani a revenit descendenților, iar proprietarii plajei din prezent își doresc ca trecutul să nu se mai repete
Plaja a devenit, în următorul deceniu, un loc renumit pentru afro-americanii care veneau aici pentru a petrece timpul liber. Majoritatea erau din sudul Californiei. Cu toate acestea, departamentul de poliție a limitat parcarea în zonă la doar 10 minute, conform playtech.ro.
Totodată, un alt proprietar a pus semne de interzicerea accesului, iar oamenii au fost obligați să meargă pe jos aproape un kilometru pentru a ajunge la apă. Măsurile nu au reușit să descurajeze vizitatorii, așa că autoritățile au decis să confiște terenul.
„Aceasta este o zi despre care nu eram siguri că va veni vreodată. I-a distrus din punct de vedere financiar. Le-a distrus şansa la visul american. Mi-aş dori ca ei să poată vedea ce s-a întâmplat astăzi.
Sperăm ca acest lucru să deschidă ochii oamenilor asupra unei părţi a istoriei americane despre care nu se vorbeşte suficient şi credem că este un pas spre încercarea de a îndrepta greşelile trecutului”, a declarat Anthony Bruce, un strănepot al lui Willa şi Charles.
Din fericire, plaja a fost restituită descendenților, însă a fost un proces lung și dificil. De acum, orașul va închiria terenul de la familie pentru 413.000 de dolari pe an. De asemenea, există o clauză care permite achiziţionarea viitoare a terenului pentru până la 20 de milioane de dolari plus costurile, conform contractului de închiriere.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!