Luni, 19 august 2024, la ora 10:00, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a lansat o nouă sesiune de înscriere pentru Programul Rabla Plus, deschisă pentru persoane fizice, juridice, unități administrativ-teritoriale și instituții publice.
Conform unui comunicat recent al AFM, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validați pentru a finaliza formalitățile de înscriere în programul Rabla Plus 2024. Persoanele juridice își pot depune documentele necesare prin aplicația informatică, în limita fondurilor disponibile.
Pentru cea de-a treia etapă a programului, care se desfășoară între 19 august și 25 noiembrie 2024, au fost alocate următoarele sume:
- Persoane fizice: 100.000.000 lei;
- Persoane juridice: 100.000.000 lei (19 august – 19 septembrie 2024);
- UAT-uri și instituții publice: 100.000.000 lei (19 august – 19 septembrie 2024).
Detalii complete despre calendarul sesiunilor și fondurile disponibile sunt accesibile pe site-ul AFM.
Programul Rabla Plus oferă ecotichet pentru achiziționarea unui autovehicul nou, cu condiția predării la casare a unuia sau două vehicule uzate.
Valoarea ecotichetului este stabilită astfel:
- 25.500 lei pentru un autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
- 13.000 lei pentru un autovehicul nou electric hibrid (max. 80 g CO₂/km, sistem WLTP) sau pentru o motocicletă electrică.
Instituțiile publice și UAT-urile beneficiază de un ecotichet de 120.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou, fără a fi necesară casarea unui vehicul uzat, menționează AFM.