1.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoO mamă și doi copii cu handicap sunt somați să plătească reparația...

O mamă și doi copii cu handicap sunt somați să plătească reparația mașinii care le-a ucis tatăl. Mașina e a Ministerului de Interne

O mamă și doi copii pe care-i crește, ambii fiind copii cu handicap sever, sunt somați să plătească reparația unei mașini a Ministerului Afacerilor Interne.

Este vorba de mașina care l-a accidentat mortal pe tatăl copiilor. Tatăl era pieton și s-a considerat că a traversat strada neregulamentar. În urma accidentului, mașina, marca Audi A6, a fost avariată, iar MAI a plătit reparația. Potrivit somației primite de familia Brănoiu, costul reparației a fost de 29.600,13 lei, „creând astfel un prejudiciu important în patrimoniul instituției noastre”.

Accidentul rutier s-a produs acum cinci ani în interiorul localității Măgurele din județul Ilfov.

Există informații care susțin că, în momentul impactului, mașina avea viteza de 65 km/h, deci peste limita legală de viteză în localități. Totuși, decizia finală a instanței a fost aceea că pietonul este vinovat de accident, deci în consecință el trebuie să plătească și reparația mașinii. Întrucât pietonul a decedat, obligația de a plăti reparația mașinii a fost transmisă moștenitorilor, adică văduvei și celor doi copii cu handicap.

Povestea acestei tragedii este relatată, într-o postare pe internet, de o organizație neguvernamentală, Asociația Sfânta Ana. Bărbatul ucis de mașina MAI avea 49 de ani. Și la acel moment, soția și cei doi copii se aflau în evidența Asociației, care le oferă ajutor persoanelor cu handicap.

„Au primit vestea exact în timp ce Maia și Andrei se urcau în microbuzul nostru pentru a-i aduce, ca în orice altă zi, la Centru. Tatăl lor, Florin, a plecat la 6 dimineața spre serviciu. Februarie, mormane de zăpadă peste tot. A traversat neregulamentar prin singurul loc prin care putea. A murit pe loc”, relatează postarea de pe internet.

Potrivit Asociației Sfânta Ana, hotărârea judecătorească prin care doamna Brănoiu și copiii ei cu handicap sunt obligați să plătească reparația mașinii MAI a rămas definitivă.

Una dintre replicile de pe Facebook include o întrebare firească:

„Da’ ce reparație este aia de 29.ooo lei? Cu banii ăștia cumpărau alta mașina. Sper ca am citit bine valoarea daunei!”

Răspunsul venit de la managerul Asociației Sfânta Ana este următorul:

„Da, ati citit bine. 29.600,13 lei. Dauna in sine nu a fost atat de mare, insa masina a fost reparata in reprezentanta, la (…) Pipera, cu tarifele de acolo. Avem deviz, factura, tot”.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă