11 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInternaționalO furtună violentă asupra unui orășel din Germania a făcut ca pe...

O furtună violentă asupra unui orășel din Germania a făcut ca pe străzi să apară pluguri de zăpadă

După o furtună deosebit de violentă de vineri, locuitorii unui orăşel din Germania au avut surpriza să vadă pe străzi… pluguri de zăpadă, scoase pentru a îndepărta cantităţile enorme de grindină căzute în doar câteva minute, transmite sâmbătă AFP, conform agerpres.ro.

În înregistrările video surprinse la faţa locului se pot vedea străzile din Reutlingen (landul Baden-Württemberg, sud-vest) în întregime albe, acoperite de grindină, stratul de gheaţă ajungând pe alocuri până la 30 de centimetri, potrivit autorităţilor.

Autorităţile au decis că cel mai bun mod de a curăţa rapid străzile era să scoată plugurile de zăpadă.

Grindina a blocat sistemul de evacuare a apei care a inundat pivniţele şi parcările subterane ale oraşului, au precizat autorităţile.

Nivelul râului Echaz, care traversează oraşul, a crescut cu 1,5 metri în doar cinci minute, acesta ieşind pentru scurt timp din matcă, fără a provoca însă pagube semnificative.

Furtuna Sebastian a ucis trei persoane în Germania

Cel puțin trei persoane au murit miercuri în Germania în urma violentei furtuni Sebastian care afectează centrul și nordul Europei, relatează AFP citată de Agerpres.

Rafale de vânt de până la 130 km/h au fost înregistrate în apropiere de țărmurile Mării Nordului, afectate de trecerea acestei furtuni, care va traversa vestul și nordul Germaniei și ar trebui să se deplaseze spre est în cursul nopții, potrivit meteorogilor germani.

Două persoane au murit la Hamburg (nord) și o persoană în Renania de Nord-Westfalia (vest).

O persoană în scaun cu rotile a fost găsită fără viață într-un râu, au informat pompierii. Un trecător și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o schelă care zburat de pe o clădire. Iar un bărbat de 53 de ani a murit strivit de un copac prăbușit.

Mai multe regiuni din Germania au emis mesaje de alertă, sfătuindu-i pe locuitori să rămână în casele lor, în timp ce serviciile de intervenție au fost nevoite să deblocheze de nenumărate ori drumurile, sau să repare rețelele de electrificare.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Digitalizarea cărților de identitate electronice: Când vor fi gata noile acte

Executivul a adoptat recent o hotărâre ce sprijină lansarea proiectului „D4eID — Digitalizare pentru promovarea cărții de identitate electronice”. Conform Hotărârii de Guvern nr. 1.407,...

Îți place fotbalul? Pariază online pe sportul preferat!

Sportul-rege este pe primul loc în topul preferințelor tale? Descoperă noi modalități de a te bucura de fotbal, în orice anotimp! Iată câteva sugestii...

CSM București, negocieri pentru transferul Albertinei Kassoma de la Rapid

CSM București și Rapid au demarat negocierile pentru transferul pivotului angolez Albertina Kassoma, una dintre cele mai valoroase jucătoare din Liga Florilor. CSM București, campioana...
Ultima oră
Pe aceeași temă