12.4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiNumărul de școli incluse în programul "Masă caldă" pentru elevi se dublează

Numărul de școli incluse în programul „Masă caldă” pentru elevi se dublează

Ministerul Educației a realizat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care proiectul „masă caldă” destinat elevilor va fi extins de la 150, la 300 de școli.

Conform unui comunicat de presă, bugetul pentru finanțarea Programului-pilot în perioada desfăşurării activităţilor didactice în anul şcolar 2022-2023 este de 354.900.000 lei.

Astfel, comparativ cu anul şcolar 2021-2022, limita valorică zilnică se majorează cu 50%, de la 10 la 15 lei/masă/beneficiar.

„Această iniţiativă se înscrie în demersul deja început de Ministerul Educaţiei de a reduce abandonul şcolar şi rata de părăsire timpurie a şcolii, determinate de probleme cronice de la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cumulate cu problemele economice şi sociale accentuate de pandemia COVID-19. În acest context, este extrem de important să încurajăm prezenţa elevilor la şcoală pentru a dobândi competenţele necesare şi, în acelaşi timp, să stimulăm incluziunea celor din mediile dezavantajate. Pentru menţinerea sănătăţii preşcolarilor şi elevilor beneficiari vor fi distribuite doar produse alimentare obţinute în unităţi autorizate/înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare. Produsele distribuite vor respecta cerinţele prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011, dar şi de celelalte reglementări europene în domeniu”, afirmă ministrul Educaţiei, în comunicatul de presă.

Conform sursei citate, se pare că implementarea programului-pilot se va efectua începând cu 1 septembrie 2022.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Bursa de Valori București, în scădere cu aproape 3% pe fondul tensiunilor politice

Declinul pieței vine, în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a anunțat public, printr-o postare pe Facebook, retragerea PSD de la negocierile pentru formarea...

Dan Șucu, omul momentului în Italia! „Un model de afaceri și un pariu pentru stabilitatea Genoei”

Primul investitor român la un club din Serie A impresionează presa italiană prin povestea sa de succes și viziunea pentru viitorul Genoei. Dan Șucu, cunoscut...

Klaus Iohannis, apel la partide: Reveniți la masa discuțiilor!

Președintele Iohannis a declarat de la Bruxelles că un Guvern minoritar nu este o soluție Klaus Iohannis a declarat de la Bruxelles, unde se află...
Ultima oră
Pe aceeași temă