Produsele din Uniunea Europeană cu indicații geografice vor fi protejate în China, în baza unui acord bilateral în care 100 de produse chinezești se vor bucura de același statut în statele membre.
”Între cele 175 de produse agro-alimentare și băuturi se vor afla și 9 din România, pe lângă vinul de Cotnari care este înscris deja în prima etapă. Este vorba despre vinurile Dealu Mare, Murfatlar, Recaș, Târnave, de Țuica Zetea de Medieșu Aurit, de pălincă, de vinarsul de Murfatlar și de cel Târnave, dar și de salamul de Sibiu.”, a anunțat raportorul Iuliu Winkler, eurodeputat român din partea PPE.
În timp ce deputații europeni din comerț au salutat acordul pe care îl consideră în primul rând un stimulent al încrederii, ei solicită Chinei să extindă cooperarea constructivă la negocierile în curs privind un acord bilateral de investiții, precum și în zone de conflict precum subvențiile industriale, proprietatea de stat întreprinderi, transfer forțat de tehnologie, reciprocitate în achizițiile publice și supracapacitate în oțel, aluminiu și high-tech, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.
Parlamentul urmează să voteze consimțământul său pentru acord și rezoluția însoțitoare la prima sesiune din noiembrie (11-12 noiembrie). Cu acordul Parlamentului, Consiliul trebuie să adopte acordul pentru a putea intra în vigoare la începutul anului 2021.