20.9 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăȘtirile zileiNouă persoane reținute în urma violențelor din orașul Pantelimon

Nouă persoane reținute în urma violențelor din orașul Pantelimon

Nouă persoane au fost reţinute marţi, în urma audierilor desfăşurate în cazul conflictului care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în oraşul Pantelimon, anunţă Poliţia Capitalei.

”Faţă de nouă bărbaţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de mâine (miercuri – n.r.), atât aceştia, cât şi persoana care se află deja sub măsura arestării preventive pentru 30 de zile în altă cauză să fie prezentaţi în faţa instanţei cu propuneri legale”, informează sursa citată.

Marţi dimineaţă, au avut loc mai multe percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov în acest caz în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe.

Este vorba despre incidentul violent care a avut loc sâmbăta trecută între două familii, izbucnit iniţial în oraşul Pantelimon şi continuat la camera de gardă a unui spital din Sectorul 2.

În conflictul din oraşul Pantelimon mai multe persoane au fost rănite. Ulterior, persoanele vătămate au ajuns la un spital din Sectorul 2 al Capitalei. Aici au ajuns şi alte persoane, care aveau mai multe obiecte contondente. „În urma altercaţiei ar fi fost distrus un monitor de la camera de gardă. La momentul sosirii echipajelor de Poliţie, persoanele bănuite de comiterea faptei părăsiseră unitatea medicală”, preciza la acea dată Poliţia.

Percheziții la clanurile implicate în conflictul de la Spitalul Sfântul Pantelimon

Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţă, 11 percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov în dosarul deschis după ce două clanuri s-au luat la bătaie în oraşul Pantelimon, după care au continuat răfuiala la Spitalul „Sfântul Pantelimon”.

„În această dimineaţă, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Poliţia Sectorului 2, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente, Poliţiei Sectorului 3, Serviciului Acţiuni Speciale, Poliţiei Canine, împreună cu Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti pun în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal ce se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe”, anunţă marţi dimineaţă Poliţia Capitalei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Mai multe arestări după utilizarea controversatei capsule de sinucidere în Elveția

Poliția elvețiană a anunțat marți că mai multe persoane au fost reținute după ce controversata capsulă de sinucidere Sarco a fost utilizată pentru a...

Percheziții la clanurile implicate în conflictul de la Spitalul Sfântul Pantelimon

Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţă, 11 percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov în dosarul deschis după ce două clanuri s-au luat la bătaie în oraşul...

Scandal de nepotism la un colegiu din București. ANI a sesizat parchetul

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul după ce a descoperit că Vasilica Felicia Stroe, director al Colegiului Tehnologic "Viaceslav Harnaj" din București,...
Ultima oră
Pe aceeași temă