3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăInternaționalNord Stream: Livrările de gaze vor fi suspendate timp de trei zile...

Nord Stream: Livrările de gaze vor fi suspendate timp de trei zile din cauza „întreținerii”, anunță Gazprom

Gigantul energetic rus Gazprom a anunțat vineri că livrările sale de gaze către Europa prin conducta Nord Stream 1 vor fi întrerupte timp de trei zile, din motive de „întreținere”.

„La 31 august 2022, singura unitate de comprimare a gazelor Trent 60 va fi oprită timp de trei zile, până la 2 septembrie, pentru lucrări de întreținere la care vor participa tehnicieni de la Siemens”, a precizat Gazprom într-un comunicat.

Ca urmare, „transportul de gaze prin conducta Nord Stream va fi suspendat timp de trei zile”, a continuat acesta, precizând că întreținerea echipamentelor este „necesară la fiecare 1.000 de ore de funcționare”.

La sfârșitul acestei perioade, și în absența unor defecțiuni tehnice, livrările de gaze vor fi reluate cu un debit de 33 de milioane de metri cubi de gaze pe zi, se mai explică în comunicat.

Anunțul vine în contextul în care Moscova a fost acuzată recent de „șantaj energetic” de către Occident, iar această măsură riscă să reînvie temerile legate de penuria de energie în Europa.

Rusia a tăiat în mod repetat livrările de gaze către Europa, care este puternic dependentă de energia rusă, după ce țările occidentale au impus sancțiuni Moscovei din cauza ofensivei sale din Ucraina.

Aproximativ 40% din importurile de gaze ale UE proveneau din Rusia până anul trecut.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...
Ultima oră
Pe aceeași temă