3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiNicușor Dan vrea ca reparația planșeului de la Unirii să aibă toate...

Nicușor Dan vrea ca reparația planșeului de la Unirii să aibă toate avizele legale

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat luni seara că vor fi continuate toate demersurile pentru ca documentele care atestă dreptul de proprietate al PMB în zona Pieţei Unirii să fie fără echivoc.

„Daniel Băluţă retrage acum oamenii din amplasamentul ilegal al şantierului de la Parcul Unirii. Pentru revenirea la starea de legalitate, gardurile trebuie ridicate din teren, care este proprietatea Municipiului Bucureşti. Vom continua toate demersurile pentru ca documentele care atestă dreptul de proprietate al PMB să fie fără echivoc. Totodată, reafirm că voi emite, ca şi până acum, doar autorizaţii de construire în baza legii, cu toate avizele ataşate”, a precizat edilul general, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Anterior, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat că, pentru a pune în siguranţă integritatea şi viaţa angajaţilor Primăriei Sector 4, dar şi a echipelor care lucrează la consolidarea planşeului peste râul Dâmboviţa de la Piaţa Unirii, a decis retragerea de îndată a tuturor.

Daniel Băluță: Sunt șocat de efectele generate de demersul legal de a pune în siguranță centrul Capitalei

„Sunt şocat de efectele generate de demersul legal de a pune în siguranţă centrul Capitalei, care au condus, astă seară, la rănirea celor doi colegi de la Primăria Sectorului 4, loviţi în timpul intervenţiei brutale, cu excavatoarele Primăriei Generale. Suntem alături de colegii răniţi şi de familiile lor. Pentru a pune în siguranţă integritatea şi viaţa angajaţilor Primăriei Sector 4, dar şi a echipelor care lucrează la consolidarea planşeului peste râul Dâmboviţa de la Piaţa Unirii, am decis retragerea de îndată a tuturor. Consider că violenţa nu are ce căuta într-o administraţie de capitală europeană”, a scris primarul Sectorului 4, pe pagina sa de Facebook.

Luni seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a spus că a emis o dispoziţie de primar general, în baza căreia Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti împreună cu angajaţii ALPAB şi ai Administraţiei Străzilor să desfiinţeze construcţiile ilegale amplasate pe terenul administrat de PMB.

În replică, prefectul Bucureştiului, Mugur-Mihai Toader, a precizat că va ataca în instanţă dispoziţia de demolare emisă de primarul general, Nicuşor Dan, pentru îndepărtarea gardurilor din Piaţa Unirii.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă