2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCriza politicăNicolae Ciucă, întrevedere cu preşedintele Parlamentului israelian. Aprovizionarea cu gaze a regiunii,...

Nicolae Ciucă, întrevedere cu preşedintele Parlamentului israelian. Aprovizionarea cu gaze a regiunii, printre subiectele discutate

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu Amir Ohana, preşedintele Parlamentul Statului Israel, cu care a discutat despre cooperarea în domenii precum tehnologie, industrie de apărare, IT, soluţiile privind sistemele de irigaţii în zonele afectate de secetă şi dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei.

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu Amir Ohana, preşedintele Knesset-ului, Parlamentul Statului Israel. Cu această ocazie, au fost abordate teme legate de relaţia bilaterală, ambele părţi apreciind nivelul înalt al cooperării în domenii precum tehnologie, industrie de apărare sau IT. Soluţiile privind sistemele de irigaţii în zonele afectate de secetă şi dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei, alături de identificarea de noi soluţii pentru aprovizionarea cu gaze a regiunii noastre s-au aflat printre domeniile de dezvoltare a relaţiilor economice”, a precizat Guvernul prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Ciucă a evidenţiat importanţa acordată de ţara noastră luptei împotriva antisemitismului şi promovării rolului comunităţii evreieşti în istoria noastră, accentuând relevanţa procesului educaţional al tinerei generaţii pentru evitarea derapajelor extremiste şi prezervarea valorilor democratice.

„Totodată, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a mulţumit atât pentru investiţiile israeliene în România, cât şi pentru sprijinul acordat pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, care este un obiectiv de ţară asumat la nivelul Executivului. Preşedintele Knesset-ului a transmis mulţumirile sale pentru sprijinul constant acordat de ţara noastră la nivel internaţional Statului Israel şi procesului de pace în Orientul Mijlociu. La rândul său, înaltul oficial a subliniat relevanţa conexiunilor istorice şi culturale dintre cele două popoare, o parte importantă dintre cetăţenii Statului Israel fiind născuţi sau având părinţi în România”, se precizează în comunicat.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...
Ultima oră
Pe aceeași temă