-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăNegocieri intense înainte de legea bugetului. O nouă variantă a salariului minim

Negocieri intense înainte de legea bugetului. O nouă variantă a salariului minim

Legea bugetului pe anul viitor nu doar că nu este dată în noiembrie așa cum promisese premierul la începutul toamnei, ci ar putea avea chiar și întârzieri. De ce? Pentru că, deși, teoretic sunt mai mulți bani față de anul trecut pentru că la mijloc sunt și fonduri europene, Coaliția nu are încă un plan de cheltuire a banilor, iar în caz de greșeli vor trebui să dea socoteală Comisiei Europene.

Și uite așa, iaca bugetul, nu e bugetul! Veniturile în mod normal ar trebui indexate cel puțin în raport cu rata inflației, doar că acestea vor fi suplinite în cel mai rău caz cu tichetele sociale și alte vouchere. Salariul minim pe economie nici acum nu a fost decis în mod oficial, chiar după runde de negocieri cu sindicatele din țară. Propunerea Guvernului este ca primii 200 de lei să nu fie impozitați, însă sindicatele, cel puțin federația Concordia propune ca primii 450 de lei să fie neimpozitați.

,,Ministerul Muncii a publicat în consultare publică Hotărârea de Guvern prin care salariul minim pentru anul 2023 va crește la 3000 de lei. Așa cum am spus și în discuțiile oficiale cu Guvernul României susținem această creștere în măsura în care ea este însoțită de o scădere a poverii fiscale pe muncă pentru toți salariații din România. Au fost astfel de propuneri pe care nu le vedem reflectate în HG și sperăm că ele vor fi discutate săptămâna viitoare așa cum am agreat cu Guvernul. Propunerea noastră a fost ca pentru primii 450 de lei salariații să nu datoreze contribuții sociale indiferent de venituri, nu doar cei care sunt remunerați la nivelul salariului minim. Dacă această măsura ar fi aplicată într-o manieră discriminatorie, doar celor cu salariul minim, ar crea multiple probleme în practică prin inducerea unor praguri artificiale la depășirea salariului minim cu efectul comprimării salariaților în zona acestuia.”, a spus Radu Burnete, directorul executiv Concordia.

În principiu, salariu minim pe economie va fi undeva la 1.800 de lei, în condițiile în care un român are nevoie de venituri de 3.275 de lei net pe lună pentru a-şi acoperi cheltuielile minime, adică pentru a plăti valoarea coşului de consum minim, conform unei analize a Fundaţiei Friedrich Ebert România şi a Syndex România.

În ce domenii se câștigă cel mai bine?

În România, salariul mediu net a ajuns, în septembrie 2022 la valoarea de 4.003 lei, în creștere cu 70 de lei comparativ cu luna anterioară, conform celor mai recente date transmise de Institutul Național de Statistică (INS).

În ceea ce privește salariul mediu brut, acesta a fost 6.457 lei, 109 lei mai mare decât în luna august a acestui an. În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 98,2% ȋn luna septembrie 2022 față de luna septembrie 2021 și 100,5% ȋn luna septembrie 2022 față de luna august 2022.

În luna septembrie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu august 2022, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, bonusuri pentru management, pentru performanțe deosebite sau pentru „Ziua petrolistului”), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), arată INS. În plus, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Companiile mari din privat au crescut cu 12% salariul brut în 2022, aceasta fiind cea mai mare creștere din ultimii 15 ani, chiar dacă nu a ținut pasul cu inflația, arată datele unui studiu realizat de PwC România.

După mai multe luni la rând în care angajații din sectorul IT au câștigat cel mai bine din toată economia, primul și al doilea loc a revenit în septembrie 2022 salariaților din industria grea. Pe prima poziție în topul celor mai mari salarii din România sunt angajații care lucrează în domeniul produselor de cocserie şi a celor obţinute din prelucrarea țițeiului (16.085 lei), fiind urmați de specialiștii care activează în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, ce au obținut un salariu mediu net de 12.569.

În IT, salariul mediu net din industrie, în luna septembrie a fost de 9.701 de lei, potrivit datelor de la INS.

La polul opus se află angajații care lucrează în hoteluri și restaurante, care au câștigat 2.233 de lei, acesta fiind cel mai mic salariu mediu net încasat în România.

În concluzie, guvernanții se enervează adesea când sunt întrebați despre cum își gestionează bugetul personal, iar mulți nu știu care sunt prețurile din piață și nici cât ar trebui să câștige în mod normal un român pentru un trai acceptabil.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

5 tipuri de lenjerii de pat care îți vor înfrumuseța dormitorul

Un dormitor confortabil și estetic depinde de alegerea corectă a detaliilor, iar lenjeriile de pat joacă un rol esențial în crearea unei atmosfere plăcute....

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă