Selecţionata Braziliei a învins echipa Serbiei cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Lusail Stadium din Al Daayen, în primul său meci din Grupa G a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, prin dubla lui Richarlison.
Prestația sârbilor a fost una slabă, jucătorii lui Dragan Stojkovic nu au avut niciun șut pe spațiul porții. Eroul serii a fost Richarlison, care la debutul său la o Cupă Mondială, a marcat o dublă, cel de al doilea gol înscriindu-se cu succes în competiția pentru cea mai frumoasă reușită a turneului.
Fiesta braziliană a fost declanșată cu adevărat în minutul 60, când Alex Sandro a trimis un prim șut în bară. Peste 2 minute, șutul din lateral stânga a lui Vinicius Junior a fost respins în față de Milinkovic-Savic, mingea ajungând cu noroc la Richarlison, atacantul lui Tottenham Hotspur, care nu a ratat ținta din fața porții (1-0, min. 62).
Echipa Braziliei a dus scorul cu naționala Serbiei la 2-0 după un gol senzațional al lui Richarlison care a reușit o semifoarfecă
Peste 11 minute, Vinicius Junior a centrat în zona punctului de la 11 metri, de unde Richarlison a marcat cu o semifoarfecă, un gol spectaculos, probabil cel mai frumos din cele marcate până acum în competiție (2-0, min. 73).
Casemiro i s-a alăturat lui Sandro, pe lista celor ce au luat la țintă bara porții lui Milinkovic-Savic, portarul sârb fiind în prim plan și la șutul lui Fred, din minutul 83, respins cu o paradă de efect.
Brazilia ocupă primul loc în grupă, cu 3 puncte, urmată de Elveția, cu care se va confrunta luni, în meciul care va decide probabil câștigătoarea grupei.
BRAZILIA: Alisson – Danilo, Thiago Silva, Marquinhos, Alex Sandro – Lucas Paqueta (Fred 75), Casemiro – Raphinha (Gabriel Martinelli 87), Neymar (Antony 79), Vinicius Jr (Rodrygo 75) – Richarlison (Gabriel Jesus 79). ANTRENOR: Tite
SERBIA: Vanja Milinkovic-Savic – Milenkovic, Veljkovic, Pavlovic – Zivkovic (Radonjic 57), Lukic (Lazovic 66), Gudelj (57 Ilic), Mladenovic (Vlahovic 66) – Tadic, A. Mitrovic (Maksimovic 83) – Sergej Milinkovic-Savic. ANTRENOR: Dragan Stojkovic
Brazilia și Serbia, pe atunci Iugoslavia, s-au întâlnit la primul campionat mondial, cel din Uruguay 1930, plavii câștigând cu 2-1
În istorie, la primul campionat mondial, cel din Uruguay 1930, a doua grupă le conținea pe Brazilia, Bolivia și Iugoslavia. Brazilia, favoriții grupei, se așteptau să ajungă în semifinale, însă au pierdut din primul meci cu 2-1 în fața Iugoslaviei.
Primul Campionat Mondial a fost singurul fără calificare. Toate țările care erau afiliate la FIFA au fost invitate să concureze, având ca termen limită data de 28 februarie 1930 să accepte. Mult interes a fost arătat de națiunile din America. Argentina, Brazilia, Chile, Mexic, Paraguay, Peru și Statele Unite au intrat în campionat. În total șapte echipe din America de Sud au participat, mai multe decât la oricare alt Campionat Mondial. Oricum, din cauza călătoriei lungi și costisitoare cu vaporul peste Oceanul Atlantic, și durata absenței jucătorilor de la servici, doar câteva echipe europene au luat parte. Câteva au refuzat să călătorească în America de Sud din alte motive, și astfel nicio echipă europeană nu a acceptat până pe 28 februarie. Pentru a fi măcar o echipă din Europa, Asociația de Fotbal din Uruguay a trimis o scrisoare de invitație către Asociația Engleză de Fotbal, chiar dacă Națiunile Britanice nu erau membrii ai FIFA la acel timp. Această invitație nu a fost acceptată de Comitetul Asociației de Fotbal pe data de 18 noiembrie 1929.
Cu doar două luni înainte de începerea turneului, nicio echipă din Europa nu a intrat oficial.
Președintele FIFA Jules Rimet a intervenit, și astfel patru echipe europene au făcut călătoria pe mare: Belgia, Franța, România, și Iugoslavia. Românii, antrenați de Constantin Rădulescu și coordonați de căpitanul lor Rudolf Wetzer, au intrat în competiție după intervenția noului rege al României, Regele Carol II. El a ales jucătorii personal, și a negociat cu angajații pentru a se asigura că jucătorii vor avea servici și când se vor întoarce.
Franța a intrat la intervenția personală a lui Rimet, dar nici cel mai bun fundaș al Franței, Manuel Anatol, și nici antrenorul Gaston Barreau nu au putut face deplasarea.Belgienii au participat la intervenția vicepreședintelui FIFA Rodolphe Seeldrayers.
Românii au urcat la bordul SS Conte Verde la Genova, francezii au urcat la Villefranche-sur-Mer pe 21 iunie 1930, iar belgienii au îmbarcat la Barcelona. Conte Verde l-a dus și pe Rimet, trofeul și pe trei arbitri europeni: belgienii Jean Langenus și Henry Christophe, împreună cu Thomas Balway, un parizian care avea origini engleze. Echipa Braziliei s-a îmbarcat în Rio de Janeiro pe 29 iunie înainte să ajungă în Uruguay pe 4 iulie. Iugoslavia a călătorit cu vaporul cu scrisori Florida din Marsilia.
Regatul Iugoslaviei nu a fost nici el sigur de participarea la mondial. Croații au decis să boicoteze echipa națională, astfel că regele Alexandru I a refuzat să finanțeze echipa. În cele din urmă s-a găsit o soluție, conducătorii asociației de fotbal din Belgrad făcând o selecție cu jucători sârbi din campionatul intern, de la cele două mari rivale, BSK și SK Jugoslavija, printre care se numărau vedetele lui BSK Blagoje Marjanović („Moša”) și Aleksandar Tirnanić („Tirke”), cu alți trei sârbi care au jucat la cluburi din Franța (printre care se număra și Ivan Bek). Iugoslavia, cu o vârstă medie de 21 de ani și 258 de zile, a fost cea mai tânără echipă de la mondial. După primul meci, cel cu Brazilia, echipa a fost poreclită „Ichiii” sau „Ichachos” (în spaniolă) de presa uruguayană, referindu-se la numele jucătorilor care se terminau în „-ić” sau „-vić”. A reușit cea mai bună performanță din istoria ei, locul al treilea, conform Federației Sârbe de Fotbal.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!