5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăEconomieMult zgomot degeaba. Ieftinirea alimentelor de bază, doar un scenariu pentru români

Mult zgomot degeaba. Ieftinirea alimentelor de bază, doar un scenariu pentru români

România nu poate vinde alimente de bază mai ieftine de la o zi la alta. Astfel că măsura de ieftinire a pâinii, laptelui, zahărului și a altor produse alimentare de bază rămâne în continuare pe hârtie.

Potrivit Eurostat, românii cheltuie cel mai mult pe mâncare și băuturi non-alcoolice, un procent de 25,2%, față de media europeană de 14,3%. Acest lucru rezultă din faptul că avem printre cele mai mici salarii și cele mai mari prețuri la raft ca urmare a importurilor de produse alimentare.

Deși inflația la nivelul Uniunii Europene a scăzut, țara noastră se află printre primele locuri cu 10,6% inflație și chiar dacă va mai scădea, prețurile rămân cel mult la același nivel, pentru că în mod normal ieftinirea nu se face brusc și nici fără o lege sau o Ordonanță clară.

Recent la nivelul Coaliției se poartă discuții, dar și contre cu privire la măsurile care trebuie luate pentru ca alimentele de bază ale românilor să fie accesibile tuturor. Aici vorbim despre pâine, lapte, făină, ulei, carne, legume, zahăr, orez, mălai. De exemplu, de la 1 mai a fost făcut un acord prin care prețul la lapte să scadă cu până la 20%, însă era vorba despre reducerea la produsele de peste 7 lei pe litru. În acest caz, producătorii au fost cei afectați, iar marile lanțuri de magazine vând mai ieftin, dar cu preț de promoție.

După ce Marcel Ciolacu a anunțat că PSD vrea să obțină o ieftinire a produselor alimentare de bază pentru populație, iar Marcel Boloș, ministrul de finanțe desemnat din partea PNL, propune o reducere de TVA la alimentele de bază, în Coaliție pare că a început din nou scandalul. Premierul nu este de acord cu această măsură, deși dacă venea din partea PSD ar fi fost poate acceptată, însă în trecut social-democrații au inițiat legea prin care TVA-ul la produsele de bază era redus la 5%. Măsura aplicată în 2010 a avut un efect de ușoară scădere a prețurilor, iar ulterior acest TVA de 5% nici nu se mai simțea în prețuri.

Întrebat despre un TVA de 0% pentru alimentele de bază pe o perioadă de 6 luni, ministrul finanțelor a răspuns că: ,,N-aș vrea să dau o cotă standard de 0%, dar oricum există această analiză la nivelul Ministerului de Finanțe, pentru ca să avem un pachet de produse alimentare de bază, pentru are să avem o cotă de TVA redusă, revizuită, și să putem împreună cu obiectivul pe care îl urmărește Guvernul, de a reduce prețul, să avem un model mixt. Respectiv de opțional pentru pachetul de produse alimentare de bază, la care să adăugăm cota asta de TVA redusă revizuită.”

Analiștii economici nu văd cu ochi buni această reducere a TVA-ului la alimente, întrucât deja avem un deficit bugetar pe primele cinci luni ale anului, iar în acest caz, singurii care ar avea de câștigat ar fi tot comercianții întrucât ei dețin controlul asupra prețurilor, iar în acest caz vor găsi o breșă, iar o variantă ar fi să vândă la preț de promoție alimentele de bază, iar prețul să rămână la același nivel.

Premierul Marcel Ciolacu respinge ferm varianta de 0% la produsele de bază.

„Am văzut foarte des în spațiul public discutându-se despre TVA 0. Vă anunț oficial că acest lucru nu se poate. Comisia Europeană nu acceptă o astfel de variantă pentru niciun fel de produs, ca să închidem această propunere de a fi TVA 0. Cum nici o propunere să nu mai plătim curentul sau telefonul nu funcționează. Trebuie să ne uităm întotdeauna în trecut să vedem ce a funcționat și ce nu a funcționat. Orice reducere la TVA a adus o ieftinire pe o perioadă foate limitată de timp, normal că a adus mai mică colectarea la stat, iar în două săptămâni prețurile au fost la fel, deci nu a funcționat”, a spus Marcel Ciolacu.

Datele oficiale arată că, în ultimul an, alimentele de bază s-au scumpit în medie cu 18%, dar există şi produse alimentare unde vorbim despre o creştere mai mare de 50 de procente, cum este cazul zahărului.

Încă de anul trecut, Guvernul a aprobat acordarea de carduri pentru alimente, o dată la două luni în valoare de 250 de lei. Peste 2,5 milioane de persoane beneficiază de aceste ajutoare finanțate din fonduri europene.

Reprezentanții marilor rețele comerciale au transmis că sunt în continuare deschiși la discuții, însă au pus accentul pe o înțelegere voluntară de reducere a prețului, așa cum s-a întâmplat și în cazul laptelui. Și spun că nu sunt de acord cu o plafonare stabilită prin act normativ, care i-ar obliga practic să se supună înțelegerii cu Executivul.

România a obținut anul acesta cei mai puțini bani pentru fermieri de la Comisia Europeană. Planul prin care prețul alimentelor ar fi redus este încurajarea și susținerea producției proprii, doar că în momentul de față fermierii ucraineni sunt avantajați să vândă produsele în continuare în țara noastră la un preț mic, iar prețul la raft ar trebui reglementat prin lege, însă mai este cale lungă până să vedem că marile magazine nu mai au voie să dicteze prețul pieței.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Denis Ciobotariu, dorit de Dinamo și Rapid! Sepsi negociază prelungirea contractului

Fundașul Denis Ciobotariu, aflat în centrul unei lupte pentru transfer între Dinamo și Rapid, își continuă negocierile cu Sepsi pentru prelungirea contractului. Denis Ciobotariu, fundașul...

UE și China nu au ajuns la un acord privind tarifele pentru vehiculele electrice

Discuțiile dintre Uniunea Europeană și China privind tarifele pentru vehiculele electrice (EV) chinezești continuă, dar nu s-a ajuns la un acord, au declarat oficiali...

Activitatea stațiilor ITP continuă manual, fără eliberarea imediată a documentelor, anunță RAR

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că, din cauza unei defecțiuni tehnice survenite joi în camera serverelor, stațiile ITP autorizate pot efectua inspecții tehnice...
Ultima oră
Pe aceeași temă