11.3 C
București
duminică, 15 septembrie 2024
AcasăSocialEvenimentMotivul incredibil pentru care a fost ucisă doctorița stomatolog din Brăila

Motivul incredibil pentru care a fost ucisă doctorița stomatolog din Brăila

Schimbare de situație și reîncadrare juridică în cazul uciderii doctoriței stomatolog din Brăila, care a fost găsită moartă în cabinetul său. Luni, procurorii au anunțat renunțarea la acuzația de omor calificat cu premeditare, după ce a fost descoperit motivul crimei.

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, ancheta a dezvăluit că mobilul crimei a fost jaful, iar Maricel Mihai, suspectul arestat, este acum acuzat de omor calificatâ, pentru a înlesni sau ascunde o altă infracțiune. Anchetatorii au stabilit că bărbatul a intrat în cabinetul victimei pentru a-i fura telefonul și cardul bancar, fiind înarmat cu un obiect ascuțit, posibil un cuțit, și a ajuns să o ucidă.

Procurorii au dispus și extinderea anchetei pentru alte infracțiuni, precum tâlhărie calificată, efectuarea de operațiuni financiare frauduloase și acces ilegal la un sistem informatic. Se precizează că inculpatul a sustras prin violență extremă telefonul și cardul bancar al victimei, pe care l-a folosit ulterior la retrageri de numerar din diverse bancomate.

Judecătorii au aprobat prelungirea arestului preventiv al lui Maricel Mihai cu încă 30 de zile, de la 20 august până pe 18 septembrie 2024. Ancheta continuă, iar procurorii adună toate probele necesare, respectând drepturile și procedurile legale.

Reamintim că Marina Gavril, medic stomatolog, a fost descoperită fără viață pe data de 16 iulie, în cabinetul său din Brăila, având multiple răni provocate prin înjunghiere.

Alin Ion
Alin Ion
Alin este un jurnalist din Târgu Jiu cu o vastă experiență în domeniul presei scrise și audiovizuale. Absolvent al Colegiului Național "Spiru Haret" din Târgu Jiu și licențiat al Facultății de Filosofie-Jurnalism. Alin și-a început cariera ca reporter la „Ora Gorjului" în 1998. A deținut poziții de redactor-șef la publicații precum „Informația Gorjului" și "Gazeta de Sud", redacția Tg. Jiu, posturile Gorj Tv și Radio Târgu Jiu, șef de redacție Tg. Jiu la Adevărul de Seară și a colaborat ca corespondent pentru publicații importante, inclusiv "Evenimentul Zilei" și "Adevărul", unde a publicat mii de articole. De asemenea, a fost realizator de emisiuni radio și TV, și a primit numeroase distincții, inclusiv premiul „Cel mai bun jurnalist" în cadrul Galei Premiilor Antena 1 Târgu Jiu. În prezent, Alin este redactor la Gorj Online și realizator de emisiuni la Radio Accent și Accent TV.
Cele mai citite

Guvern: 271 de persoane au fost evacuate și mutate în siguranță

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, la Galați, reuniunea Comandamentului pentru Situații de Urgență în care au fost luate mai multe decizii pentru protejarea vieții...

Joe Biden se va preocupa de întărirea Ucrainei pentru restul mandatului

Preşedintele american Joe Biden este "hotărât" să folosească restul mandatului său pentru a întări Ucraina şi se va întâlni cu omologul său Volodimir Zelenski...
Ultima oră
Pe aceeași temă