Mormintele ostașilor sovietici au fost vandalizate în județul Iași, iar polițiștii au deschis o anchetă.
Incidentul a fost consemnat în cimitirul din comuna Moţca, în ziua de 21 martie, anunță Tele M Iaşi. Pe mai multe plăci funerare a fost aplicată, cu vopsea, litera Z. În această parcelă militară au fost înhumați ostași ruși și sovietici căzuți în al doilea Război Mondial. Inscripția comemorativă din cimitir arată că acești militari au murit „pentru libertatea și independența Uniunii Sovietice”.
După cum se știe, în al doilea Război Mondial România a luptat inițial împotriva URSS, iar în final alături de URSS.
Autorii actului de vandalism de la Moţca sunt încă neidentificați.
Pe mormintele ostașilor sovietici a fost vopsită litera Z
„Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe pietrele funerare dintr-un ansamblu funerar, situat în comuna Moţca, au fost efectuate inscripţii cu vopsea. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea autorului, stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun”, a declarat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
Litera Z, care a fost vopsită pe monumente, reprezintă o aluzie la războiul pe care-l poartă acum Rusia împotriva Ucrainei. Vehiculele militare ale Rusiei au pe ele litera Z.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!