5.6 C
București
luni, 27 ianuarie 2025
AcasăSocialJustițieMinistrul Justiției anunță că Paul al României a fost arestat preventiv în...

Ministrul Justiției anunță că Paul al României a fost arestat preventiv în Malta

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că Paul al României, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, a fost arestat preventiv în Malta.

„Instanţa din Malta a decis azi arestarea preventivă a fugarului Paul de România până pe data de 9 mai. Din informaţiile pe care le avem, solicitarea acestuia, de a fi eliberat pe cauţiune, a fost respinsă, decizie care poate fi însă contestată”, a scris Alina Gorghiu, pe Facebook.

Ea a adăugat că Ministerul va furniza documentele şi informaţiile instanţei din Malta.

„Ministerul Justiţiei va continua demersurile şi va depune eforturi pentru ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România, aşa cum procedează cu orice fugar al statului român. (…) Vom furniza toate documentele şi informaţiile necesare pentru ca instanţa din Malta să accepte predarea fugarului”, a transmis Gorghiu.

Şeful Poliţiei Române, Benone Matei, a transmis, luni, că Paul al României, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, a fost prins de autorităţile din Malta în urma informaţiilor transmise de poliţiştii români.

„A avut loc un schimb de informaţii cu poliţia din Malta. În urma informaţiilor transmise de poliţiştii români, persoana (…) a fost localizată într-un resort. (…) A fost reţinut şi urmează să fie sesizată instanţa. Poliţia Română l-a localizat şi a transmis în timp real informaţii colegilor din Malta. Din datele pe care le avem, nu a opus rezistenţă”, a declarat Benone Matei, într-o conferinţă de presă.

În 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Remus Truică la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar Paul al României a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare, de asemenea cu executare.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Impactul DeepSeek asupra acțiunilor Nvidia

Acțiunile Nvidia au suferit o scădere semnificativă, cu până la 15% în premarket, ca urmare a lansării unui model de inteligență artificială creat de...

Impactul DeepSeek asupra acțiunilor Nvidia

Acțiunile Nvidia au suferit o scădere semnificativă, cu până la 15% în premarket, ca urmare a lansării unui model de inteligență artificială creat de...

Stanciu și Niță, victorie uriașă în Arabia Saudită! Damac învinge echipa lui Benzema, neînvinsă din septembrie

Damac a reușit o victorie memorabilă pe teren propriu, învingând Al-Ittihad cu scorul de 2-1, în etapa a 17-a a campionatului Arabiei Saudite. Echipa la...
Ultima oră
Pe aceeași temă