Prosumatorii nu vor plăti nicio taxă pe soare, aşa cum se vorbeşte în spaţiul public, iar ordonanţa de urgenţă la care se face referire este de fapt transpunerea unei directive care menţionează posibilitatea introducerii unei astfel de taxe, din 2026, în anumite condiţii, a afirmat, luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-o conferinţă de presă.
„Am implementat o directivă privind energia regenerabilă, prin care prosumatorii pot să-şi monteze în mai multe locaţii panouri şi pot beneficia de aceeaşi compensare şi de schimb între locaţii, ceea ce nu era prins până acum, doar dacă au aceeaşi reţea de distribuţie. Este un lucru pe care prosumatorii l-au cerut de mult timp. Neimplementarea directivei ar fi însemnat sancţiuni, eram deja în procedură de sesizare la Curtea de Justiţie”, a spus Popescu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, faptul că în spaţiul public se vorbeşte despre introducerea unei taxe pe soare este un fake news.
„Nu se introduce nicio taxă, prosumatorii nu vor plăti absolut nicio taxă pentru energia consumată şi produsă”, a subliniat ministrul.
El a explicat că este vorba de implementarea unei directive care menţionează această posibilitate, dar că Ministerul Energiei nu va susţine niciodată introducerea unei astfel de taxe.
„În anumite condiţii, există posibilitatea ca atunci când numărul consumatorilor este foarte mare şi ajunge la 8% din capacitatea SEN (sistemului energetic naţional – n.r.) în baza unor studii pe care le va face la acea dată autoritatea de reglementare, lucru foarte puţin probabil, din 2026, atunci Guvernul poate introduce o taxă. Este foarte clar: poate introduce, deci nu o taxă de mâine, poimâine, de anul viitor, peste doi ani sau peste trei ani. Ministerul Energiei nu va susţine niciodată înfiinţarea unei astfel taxe”, a arătat Popescu.
Implementarea unei directive care menţionează o posibilitate este una şi introducerea unei taxe este alta, a mai spus oficialul.