-2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiMinistra Sănătății îl copiază pe Gheorghiță: vaccinează personal, dar nu la Maraton,...

Ministra Sănătății îl copiază pe Gheorghiță: vaccinează personal, dar nu la Maraton, ci la țară

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, la Cluj, că pentru a-i încuraja pe medicii de familie să se înscrie în programul de vaccinare anti-COVID-19, în special pe cei din mediul rural, va merge personal, săptămâna viitoare, să vaccineze la sate.

„Ce pot să sper şi ce mesaj vreau să transmit către medicii de familie – că ei sunt probabil una dintre cele mai importante verigi pentru vaccinarea în mediul rural, acolo unde e mai dificil pentru cetăţeni să ajungă la un centru de vaccinare, motiv pentru care îi rog să se înscrie şi să participe la astfel de activităţi. (…) Pentru a oferi exemplul propriu, eu mă voi duce să mai vaccinez în mediul rural şi sper ca acesta să reprezinte un suficient de puternic mesaj de încurajare pentru implicarea medicilor de familie”, a spus Ioana Mihăilă, cu ocazia deschiderii ”Maratonului de vaccinare” din Cluj-Napoca.

Ministrul Sănătăţii a participat la deschiderea maratonului de vaccinare de la Cluj-Napoca, iar anterior a avut întâlniri cu reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, ai spitalelor din Cluj-Napoca aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, precum şi cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Modelul vaccinării personale executate de către demnitarii guvernamentali a fost lansat de coorodonatorul CNCAV, colonelul Valeriu Gheorghiță, la Maratonul Vaccinării din Capitală. Astăzi, Gheorghiță a ”recidivat”, fiind prezent, în aceeași calitate, de medic, la acțiunea de vaccinare organizată în municipiul Târgu Mureș, la Facultatea de Farmacie a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade.
„Momentul acesta îmi trezește amintiri deosebite din anii studenției, iar legătura cu aceste locuri încă există. Regăsesc aceiași oameni minunați. Sunt emoționat și onorat, în egală măsură, pentru că am ocazia să exercit acum, aici, acest act de sănătate publică extrem de important pentru România”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Cele mai citite

Cel mai mare miting împotriva anulării alegerilor prezidențiale. Ce recomandă Jandarmeria

Manifestația este autorizată și va începe în Piața Universității la ora 12:00, urmând să se încheie, potrivit programului, la ora 23:00 Partidul Alianța pentru Unirea...

Criza energetică din Transnistria: între strategia Kremlinului și oportunitățile geopolitice pentru Ucraina

Centralele termice sunt aproape de colaps, iar penele de curent sunt tot mai frecvente, ajungând până la opt ore pe zi Editorialistul Serghii Sydorenko scrie...

Carburanții din România, mai scumpi decât în multe state europene, din cauza accizelor

Pe 1 ianuarie 2025, Guvernul României a implementat o nouă majorare a accizelor la carburanți, ceea ce a condus la creșteri de preț Carburanții din...
Ultima oră
Pe aceeași temă