9 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSănătateMinisterul Sănătății, informare despre starea victimelor exploziilor de la Crevedia. Şapte pacienţi,...

Ministerul Sănătății, informare despre starea victimelor exploziilor de la Crevedia. Şapte pacienţi, intubaţi şi ventilaţi mecanic

Ministerul Sănătăţii anunță că șapte răniți în urma deflagrației de la Crevedia sunt intubați și ventilați mecanic. Potrivit informațiilor furnizate, doi dintre aceștia se află internaţi în unităţi medicale din România, iar alţi cinci au fost transferaţi în străinătate.

Conform Ministerului Sănătății, dintre cei doi pacienţi intubaţi din România, unul este la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, iar altul la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”.

Dintre cei 16 de pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, 6 sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 4 la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”, 5 la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias.

Conform sursei citate, au fost externaţi 25 de pacienţi, iar trei au decedat. În total, 12 răniţi în exploziile de la Crevedia au fost transferaţi în străinătate.

Dintre aceştia, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, el fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.

Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică. Cel de-al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

Cei doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Alţi doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena, în Austria, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck, Germania, sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen, Norvegia, respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Lionel Messi și Luis Suarez deschid ușa pentru Neymar la Inter Miami! „Știm cine este și ce poate”

Neymar, fostul coechipier al lui Lionel Messi și Luis Suarez la Barcelona, își exprimă dorința de a reface celebrul trio MSN, iar cei doi...
Ultima oră
Pe aceeași temă