-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSănătateMinisterul Sănătății a demontat datele dintr-un document din social media ca fiind...

Ministerul Sănătății a demontat datele dintr-un document din social media ca fiind false

 Ministerul Sănătății susține că datele prezentate într-un document care circulă pe rețelele de socializare, potrivit căruia o criză a medicamentelor este inevitabilă în farmacii, sunt false.

„Ca urmare a distribuirii pe rețelele de socializare a unui document avizat de <Patronatul Protecției și Medicinei Familiei FAMILIA>, dat spre informare medicilor de familie, în care se indică acestora <să informeze pacienții mai ales pe cei cu afecțiuni cronice, să își procure medicamente pe o perioadă mai lungă de timp deoarece criza medicamentelor în farmacii este inevitabilă>, din cauza faptului că statul român <s-a implicat în mod iresponsabil în agravarea conflictului dintre Rusia și Ucraina>, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că toate aceste date sunt false și se înscriu în spectrul informațiilor de tip fake news (minciuni)”, au transmis joi reprezentanții Ministerului Sănătății, conform romania24.ro.

Ministerul Sănătății spune că datele din acest document sunt false și-i roagă pe cetățeni să nu le mai distribuie

Aceștia îi roagă pe cetățeni să nu distribuie aceste informații false, „care sunt menite a induce panică în rândul comunităților, mai ales în rândul cetățenilor care necesită medicamentație sau tratament specific”.

Reprezentanții Ministerului susțin că directorul executiv al patronatului în cauză a mai distribuit în trecut informații false, combătute de Ministerul Apărării Naționale.

„În informarea precedentă se specifica faptul că întreaga campanie de vaccinare împotriva COVID-19, organizată de armată este <o acţiune militară specifică>, iar vaccinul drept <un medicament experimental>. Aceste afirmații sunt mincinoase, nefiind susținute de fapte verificabile”, mai arată Ministerul Sănătății.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă