Ministerul Finanțelor anunță că de la 29.07.2024 se dă startul primei sesiuni de înscriere a proiectelor în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr.300/2024, pentru stimularea dezvoltării regionale prin investiţii ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei. Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro.
Cererile de acord pentru finanțare însoțite de documentele justificative se vor putea depune online, până la data de 09.09.2024. Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează în sesiuni anuale anunțate cu minimum 60 de zile lucrătoare înainte, durata fiecărei sesiuni fiind de 30 de zile lucrătoare. Acordurile de finanțare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.
„Antreprenorii interesați de investiţii de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoare de activitate de vârf, au acum la dispoziție Ghidul Solicitanului în baza căruia își pot pregăti proiectele. La 29 iulie deschidem oficial prima sesiune de înscrieri. Mediul de afaceri are acest răgaz de două luni în care să își pună la punct documentația, timp în care vor primi asistență oricând au nevoie din partea Ministerului Finanțelor. Mizăm nu doar pe modernizarea sectorului privat, ci și revitalizarea industriilor tradiționale românești. Prin integrarea tehnologiilor noi și sustenabile, se deschid noi oportunități pentru aceste industrii, consolidându-le competitivitatea și contribuind la crearea unui lanț de producție mai eficient și mai durabil”, a explicat ministrul Marcel Boloș.
Cei interesați să aplice sunt invitați să parcurgă Ghidul Solicitantului, care cuprinde informații detaliate cu privire la modalitatea de acordare a finanțării, lista sectoarelor de activitate pentru care se acordă ajutorul de stat, precum și criteriile pe baza cărora se calculează punctajul.
Cine poate aplica pentru schema de ajutor de stat
Întreprinderile care pot solicita ajutor de stat în baza acestei scheme sunt întreprinderi
nou-înfiinţate sau întreprinderi în activitate, atât IMM-uri, cât şi întreprinderi mari, cu
personalitate juridică, înfiinţate conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
Sunt eligibile investiţiile care se realizează în unul dintre sectoarele:
Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor;
Fabricarea băuturilor;
Prelucrarea lemnului;
Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie;
Fabricarea substanțelor și a produselor chimice;
Fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice;
Fabricarea altor produse din minerale nemetalice;
Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații;
Fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice;
Fabricarea echipamentelor electrice;
Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor;
Fabricarea altor mijloace de transport;
Fabricarea de mobilă;
Colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor; activități de recuperare a materialelor reciclabile;
Alte industrii.
Etapele procesului de selecție
Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează în sesiuni anuale anunțate cu minimum 60 de zile lucrătoare înainte, durata fiecărei sesiuni fiind de 30 de zile lucrătoare.
Cererile de acord pentru finanțare depuse în sesiune se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat și se analizează în limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finanțare se finalizează cu acord pentru finanțare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanţare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile, precum realizarea de construcții, achiziție de echipamente și active necorporale, iar activele aferente investiției trebuie să fie noi.
Noua schemă de ajutor de stat are ca bază legală cadrul normativ european aflat în vigoare până la data de 31 decembrie 2026.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!