-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieMinisterul Educației, despre introducerea "sălii de detenție"

Ministerul Educației, despre introducerea „sălii de detenție”

Ministerul Educației (ME) vine cu precizări, după ce în spațiul public au circulat informații despre introducerea “sălii de detenție” în școli.

Având în vedere folosirea eronată, în spațiul public, a sintagmei „sală de detenție”, cu referire la una dintre prevederile proiectului de Statut al elevului, vă comunicăm că sintagma respectivă nu se regăsește în cuprinsul documentului și este o asociere cu un concept care, în proiectul propus de Ministerul Educației, are alt scop.

Ministerul Educației

“Pentru o informare corectă redăm conținutul integral al articolului din documentul supus consultării publice:

Art. 14 (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc. În acest caz va fi informat, în scris, părintele/ tutorele/reprezentantul legal al elevului. Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat”, precizează ME, într-o informare de presă remisă cotidianului național ROMÂNIA LIBERĂ.

Ministerul de resort mai transmite: “Reiterăm faptul că proiectul de Statut al elevului și cel al Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar sunt în etapa de consultare publică. Documentele, precum și informații privind modalitatea de transmitere a sugestiilor de îmbunătățire sunt disponibile aici: https://www.edu.ro/cons_pub_91_92_2024_proiecte_ROFUIP_Statut_elev”.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă