11 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăMeta Estate Trust a vândut 40% din Redport Properties cu 2,7 milioane...

Meta Estate Trust a vândut 40% din Redport Properties cu 2,7 milioane de euro

Meta Estate Trust, (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, anunță vânzarea celor 40% din părțile sociale deținute în Redport Properties SRL, dezvoltatorul proiectului The Level Apartments. Compania a încasat  peste 2,7 milioane de euro din închiderea tranzacției.

Cu aceasta investiție compania a obținut un randament de 37%, după o investiție totală de 2 milioane de euro.   

Totodată, compania a decis să reinvestească treptat 2 milioane de euro prin achiziția a 10% din Redport Capital SRL, unul dintre cei mai importanți jucători rezidențiali autohtoni, activi în nordul Bucureștiului, ce deține terenuri strategice în zona istorică Dămăroaia – Străulești pe care în următorii 7 ani vor dezvolta peste 1.600 de apartamente și spații comerciale. 

Pornind de la o viziune pe termen lung asupra zonei, în care sustenabilitatea și integrarea facilităților tehnologice sunt aliniate la standardele internaționale, dezvoltatorul urmează să demareze construcția pentru fazele 3 și 4 ale proiectului The Level Apartments, cât și lucrările la Infinity Nord, unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din București.  

În virtutea colaborării de succes pe care a avut-o încă de la început cu Redport Capital, și de această dată, Meta Estate Trust aloca o investiție de 2 milioane de euro pentru proiectele viitoare de dezvoltare imobiliara ale Redport Capital.   

De asemenea, Meta Estate Trust a acordat un împrumut asociat filialei Montserrat Assets SRL în valoare de 420.000 de euro pentru a achiziționa două apartamente și patru locuri de parcare în zona de Nord. Cele două apartamente sunt închiriate pentru o perioadă minimă de 3 ani, cu un randament de peste 7%, prima investiție din linia de afaceri de închiriere.  

Montserrat Assets SRL este o companie înființată în noiembrie 2022 cu scopul desfășurării unor proiecte specifice de investiții imobiliare și este deținută 100% de Meta Estate Trust.   

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

Îți place fotbalul? Pariază online pe sportul preferat!

Sportul-rege este pe primul loc în topul preferințelor tale? Descoperă noi modalități de a te bucura de fotbal, în orice anotimp! Iată câteva sugestii...

Liam Payne a fost înmormântat

Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, a fost comemorat în cadrul unei ceremonii funerare private, organizată în Amersham, Buckinghamshire, la o lună...
Ultima oră
Pe aceeași temă