Ministrul Marcel Boloş a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), desfăşurat zilele acestea la Luxembourg, el afirmând că a mers cu obiectivul clar de a susţine propunerile care protejează finanţarea reformelor şi investiţiilor strategice.
Potrivit ministerului de Finanțe, reforma guvernanței economice europene a fost cel mai important subiect de pe agenda reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfãșurat zilele acestea la Luxembourg. Reforma este axatã pe trei propuneri care vizeazã coordonarea eficientã a politicilor economice si supravegherea bugetarã multilateralã (Brațul Preventiv al Pactului de Stabilitate și Creștere), clarificarea aplicãrii procedurii de deficit excesiv (Brațul Corectiv al Pactului) și cerinþele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre.
În acest context, ministrul finanțelor, Marcel Boloș, și-a exprimat aprecierea pentru eforturile fãcute de Președinția spaniolã în încercarea de a întruni un consens pânã la sfârșitul acestui an.
„Președinția spaniolã a fãcut un pas important pentru a ajunge anul acesta la un consens și reforma sã se realizeze. Noi am transmis cã susținem propunea prin care cheltuielile de apãrare sã fie recunoscute explicit ca factor relevant în etapele Procedurii de Deficit Excesiv. Susținem, de asemenea, excluderea atât a împrumuturilor din Mecanismul de Redresare și Reziliențã, cât și a cofinanțãrii pentru programele UE din definirea indicatorului de cheltuieli nete, acestea fiind instrumente esențiale pentru finanțarea reformelor și investițiilor care vizeazã prioritãțile comune ale UE. Nu în ultimul rând, considerãm cã procedura de prelungire a perioadei de ajustare de la 4 la 7 ani trebuie sã fie suficient de simplã, în timp ce criteriile nu ar trebui sã fie cumulative„, a explicat ministrul Marcel Boloș.
O altã temã importantã de pe ordinea de zi a Ecofin a fost impactul economic și financiar al rãzboiului din Ucraina.
În acest context, ministrul finanțelor a subliniat importanța coordonãrii internaționale și a menținerii ajutorului constant pe care Uniunea Europeanã i l-a acordat Ucrainei de la declanșarea conflictului, mai ales în actualul context geopolitic.
„Este bine-cunoscut faptul cã România a ajutat necondiționat Ucraina prin toate mijloacele, de la asistențã umanitarã, acces gratuit la servicii medicale și educație, incluziune pe piața muncii, facilitãți la transportul public pentru refugiați, pânã la asigurarea tranzitului grânelor și al produselor agricole ucrainene. În plus, suntem toți conștienți de mizele pentru perioada urmãtoare – sprijinul financiar atât de necesar, inclusiv militar, deschiderea negocierilor de aderare la UE, atât pentru Ucraina, cât și pentru Republica Moldova, pregãtirea procesului de reconstrucție. România este pe deplin angajatã în sprijinirea acestor obiective”, a completat ministrul Marcel Boloș.
Totodatã, miniștrii finanțelor din UE au adoptat concluziile privind finanțarea schimbãrilor climatice în vederea Conferinței ONU privind schimbãrile climatice (COP 28), din 30 noiembrie pânã în 12 decembrie 2023 și au adoptat Planurile Naționale de Redresare și Reziliențã modificate ale Portugaliei, Cehiei, Spaniei, Sloveniei și Țãrilor de Jos.
Reuniunea Ecofin a fost precedatã de cea a Eurogroup în format extins care a avut pe agendã dialogul economic transatlantic, viitorul piețelor financiare și de capital europene și pregãtirea reuniunii Euro summit.
Întâlniri bilaterale în marja Ecofin
Ministrul Marcel Boloș a avut în marja Ecofin și mai multe întâlniri bilaterale pe tema reformei guvernanței economice și a cadrului financiar multianual.
În cadrul discuției cu omologul belgian, Vincent van Peteghem, a fost abordatã și tema deblocãrii procesului de rambursare a contravalorii obligațiunilor emise de Banca Internaționalã de Investiții (BII) achiziționate de investitorii români.
De asemenea, ministrul Marcel Boloș a discutat cu dna Marina Wes, director regional la Banca Mondialã, despre stadiul proiectelor bilaterale care sunt în desfãșurare.