7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSocialMeteoMesaj RO - Alert de furtună, în București

Mesaj RO – Alert de furtună, în București

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov (ISUBIF) a transmis un mesaj tip RO – Alert, în după-amiaza zilei de duminică, 25 iunie 2023.

Mesajul se intitulează „Extreme Alert”. Avertismentul se referă la intervalul dintre orele 16,10 – 17,10.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Interdicția TikTok din Albania stârnește o dezbatere privind libertatea de exprimare

În Albania, guvernul a impus o interdicție de un an asupra aplicației TikTok, ceea ce a stârnit un val de dezbateri privind libertatea de...

Profesor de economie: „Taxa pe stâlp”, o măsură nocivă, disperată și fără viziune economică

Cristian Păun a explicat că această taxă va avea un impact economic negativ, afectând investițiile, industrializarea și echilibrul balanței comerciale a României Profesorul de economie,...

Victor Negrescu trasează ținte ambițioase pentru România în UE în 2025

Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, afirmă că ţintele României la nivelul UE trebuie să fie, pentru acest an, dezvoltarea capacităţii de negociere şi plasarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă